Economistul-șef al BRD: Grexitul ar aduce o depreciere conjuncturală a leului de 5%, dar poate fi încă evitat
Cel mai probabil scenariu privind Grecia este rămânerea țării în zona euro, dar în eventualitatea unui Grexit efectele asupra cursului leu - euro vor fi conjuncturale și reversibile, cu o depreciere a monedei naționale de circa 5%, estimează economistul-șef al BRD, Florian Libocor.
“În condițiile în care soluția pentru problema Greciei va fi un exit (un scenariu puțin probabil dar parcă puțin mai mult decât acum 6 luni) vom vedea tensiuni pe piețele valutare și, probabil, atingerea limitelor intervalului normal de fluctuație. Este, totuși, un scenariu care încă este posibil a fi evitat. Dat fiind faptul că sistemul nostru bancar este bine capitalizat, iar expunerea față de băncile grecești este de circa 11-13%, cred că reziliența lui la un astfel de șoc este optimală. Asta nu înseamnă că mișcarea piețelor nu va fi vizibilă, ci că va fi conjuncturală și reversibilă. Astfel, în condițiile unui Grexit putem avea în vedere o depreciere conjuncturală a ron de circa 5%”, a declarat Libocor pentru MEDIAFAX.
El a adăugat că scenariul cel mai probabil încă este favorabil rămânerii Greciei în zona euro și a făcut o trimitere la istorie, atragând atenția că grecii au tendința să ia decizii greșite și că lecția istorică a demonstrat că nu se pot descurca singuri sa rezolve problemele.
“Deteriorarea acestui scenariu depinde de cum va trata Grecia relația cu Europa din care face parte: cu individualismul spartan a lui Leonidas (la Termopile) sau cu înțelepciunea unificatoare a lui Temistocle (la Salamina). Istoria ne arată că abordarea celui din urmă a salvat Grecia atunci”, a spus Libocor.
Zona euro se pregătește pentru intrarea Greciei în incapacitate de plată, în această săptămână, după ce a refuzat să prelungească finanțarea țării, în urma anunțului surprinzător al premierului Alexis Tsipras referitor la organizarea unui referendum.
Vineri noaptea, Tsipras a anunțat că vrea să organizeze la 5 iulie un referendum pe tema propunerilor de reformă ale creditorilor, iar Parlamentul a aprobat duminică această propunere.
Leul românesc și eurobondurile Bulgariei au înregistrat luni cele mai mari scăderi între monedele și obligațiunile statelor din estul Europei, din cauza temerilor că sistemele bancare vor fi afectate de o ieșire a Greciei din zona euro.
Leul s-a depreciat în raport cu euro la 4,4931 unități, de la 4,4577 lei pentru un euro vineri, iar față de dolar a fost depășit pragul de 4 lei, potrivit cursului oficial al BNR, după evenimentele din Grecia.