Home Actualitate Economia SUA a crescut cu 3,7% în trimes...
Actualitate

Economia SUA a crescut cu 3,7% în trimestrul doi, peste estimările inițiale

Economia Statelor Unite a înregistrat în trimestrul al doilea o creștere de 3,7%, peste estimarea inițială a Departamentului pentru Comerț, de 2,3%, datorită cheltuielilor pentru așteptări ale populației și companiilor, transmite Bloomberg.

Estimarea medie a 79 de analiști intervevați de Bloomberg indica o creștere a PIB de 3,2%.

Informația a apărut în condițiile în care oficialii Rezervei Federale trebuie să decidă dacă creșterea economică este suficient de puternică pentru a suporta prima majorare a dobânzii de politică monetară după 2006, cel mai devreme în septembrie.

În timp ce piața muncii a înregistrat progrese, iar rata șomajului a scăzut în iulie la 5,3%, inflația se află cu mult sub ținta de 2% a băncii centrale, iar volatilitatea burselor la nivel mondial ar putea întârzia creșterea dobânzilor.

A treia estimare referitoare la evoluția PIB în trimestrul al doilea urmează să fie publicată la sfârșitul lunii septembrie.

Cel mai important factor care a dus la revizuirea PIB în trimestrul al doilea a fost creșterea investițiilor companiilor, în special în construcții, cercetare și dezvoltare, precum și majorarea stocurilor.

Cheltuielile în domeniul proprietății intelectuale au avansat cu 8,6%, cel mai mult după ultimul trimestru din 2007.

Cheltuielile de consum ale populației, care reprezintă aproape 70% din economia americană, au urcat cu 3,1% în termeni anuali, față de estimarea inițială de 2,9%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună