Economia privată a ajuns prizoniera statului, prizoniera unei administrații fanariote care așteaptă să-i fie umplute cutiile de pantofi. Degeaba antreprenorii se luptă să fie mai competitivi, să câștige piețe, să aibă venituri mai mari ca să aibă statul de unde lua taxe, când se trezesc în fața crizei din energie sau de la ANCPI

În caz că nu știți, tranzacțiile imobiliare au o pondere de peste 7% în PIB-ul României, mai precis, în 2025 au avut o pondere de 7,3%.

Ca o comparație, agricultura a avut o pondere de 3%, sectorul de IT&C – 7,1%, intermedierile financiare și de asigurări – 3,5%, industria – 16,8%, construcțiile 8,7%, comerțul, transportul, HoReCa – 20,3%, iar administrația publică și apărarea, asigurările sociale din sistemul public, îmvățământul, sănătatea și asistența socială au avut o pondere de 12,1%.

Din aceste sectoare dar și din altele se formează PIB-ul, care ulterior este utilizat în consum și se fac investițiile.

După cum arată structura sectoarelor care contribuie la formarea PIB, tranzacțiile imobiliare au o pondere mare, importantă și nu este un domeniu de neglijat.

Guvernul vine în sfârșit cu o estimare concretă privind momentul în care se va debloca piața imobiliară după atacul cibernetic din 14 iulie: platforma e-Terra ar urma să revină în funcțiune săptămâna viitoare, în etape. 94.000 de cereri așteaptă soluționarea

De o lună de zile, platforma de la ANCPI, acolo unde se înregistrează tranzacțiile imobiliare, este blocată, deci am putea spune că PIB-ul României a pierdut o lună din acest sector.

Pierderea din blocarea ANCPI depășește 1 miliard de euro, conform jucătorilor din piață.

Dar blocarea ANCPI, scoaterea din funcțiune a unui întreg sistem cu o pondere importantă în economie înseamnă pierderi și pentru bănci la nivelul creditelor ipotecare, înseamnă pierderi pentru dezvoltatori, că nu-și încasează banii mai repede, înseamnă pierderi pentru cei care contribuie la amenajarea unui apartament, a unei case, a unor birouri etc., înseamnă pierderi pentru stat, pentru guvern, pentru că are pierderi din TVA, din impozitul pe profit, din alte taxe aferente unei tranzacții imobiliare.

Cu puțin noroc, din această săptămână, după refacerea și transferul platformei, ar trebui ca ANCPI să înceapă să funcționeze din nou, întâi ca probă și apoi ca înregistrări. Bucureștiul, cea mai importantă și cea mai mare piață imobiliară, nu intră imediat, ca nu cumva să se blocheze din nou sistemul înainte să se facă probele cu alte orașe.

Peste tot și la toată lumea cad site-urile, platformele de vânzări online, dar nimeni nu stă blocat o lună de zile.

Dacă ar fi picat site-ul eMag, Altex, Trendyol, Freshful, FashionDays, Zalando etc., nu o lună ca la ANCPI, nu o săptămână, nu o zi, ci o oră, ar fi fost și este urgență de gradul zero. Nu există așa ceva.

Blocarea unei ore înseamnă pierderi pe care o companie privată nu și le poate permite, așa cum își permite statul român, prin instituțiie lui, să stea blocat o lună, sau două decenii, ca-n energie.

Cazul ANCPI este simptomatic pentru modul în care se desfășoară lucrurile în România: companiile private, antreprenorii, multinaționalele, IMM-urile, microîntreprinderile, PFA-urile, toți se luptă să facă business, să fie mai eficienți, mai competitivi, să facă bani ca să aibă bani pentru salarii, pentru taxe, pentru investiții și la anul, și peste doi ani.

De partea cealaltă statul, Guvernul, indiferent de numele lui, prin toate instituțiile, susține din vorbe economia privată, dar o blochează de sus până jos într-un mod direct și indirect.

Ca să nu mai vorbim de faptul că atunci când se pune problema unor privatizări, vânză de acțiuni pe Bursă, toată lumea de la stat se împotrivește, de la politicieni până la sindicate, pe motiv că „nu ne vindem țara“, ca între timp să o devalizăm noi.

De când am început să avem creștere economică mai susținută, după intrarea în NATO și Uniunea Europeană, după ce au început să intre banii din investițiile străine directe, din fonduri europene, din investiții de portofoliu care au susținut creșterea economică și a dat posibilitatea guvernelor să încaseze mai mulți bani, statul a devenit mai fanariot, s-a împărțit în caste controlate de administrația locală și centrală și de partide.

În loc ca statul să-și reducă ponderea din economie, a devenit tot mai puternic, ajungând să fie o frână pentru economie, pentru companiile private în toate domeniile, începând de la educație, sănătate, până la energie, construcții.

Ca să facă lucrurile să meargă mai repede, companiile private trebuie să umple cutiile de pantofi ale celor care conduc administrația, instituțiile de stat care trebuie să dea avize de toate felurile.

Niciun guvern nu a făcut vreo reformă, toate partidele, în frunte cu PSD și PNL, se împotrivesc oricărei reforme reale și fac tot posibilul pentru a frâna orice, într-un mod direct și indirect.

Degeaba investitorii privați, antreprenorii își bat capul să facă proiecte, să caute și să aducă bani în România, dacă apoi sunt ținuți pe la ușă de instituțiile statului.

Alexandru Manea, CEO al Monarc Development, un consultant imobiliar, a spus la ZF Live că a primit de-abia după 4 ani autorizația să facă un hotel Radisson la Mamaia, în loc să primească autorizația în 1,5-2 ani.

Toate guvernele vor să facă turism în România dar din vorbe, (Alin Burcea, Paralela 45) iar ce se petrece acum în turismul românesc, un dezastru, se datorează tuturor guvernelor.

Cum poți să aduci turiști din afară în România ca să cheltuiască câteva sute de euro pe zi în Mamaia și nu la Praga când nu ai un hotel de brand? Unde-i cazezi? În apartamentele-dormitor care s-au construit în Mamaia?

Ceea ce se întâmplă acum în energie, când se scufundă barje pentru a câștiga 4 centimetri la cota Dunării pentru a nu închide și a  doua centrală nucleară de la Cernavodă din lipsă de apă, arată modul cum s-a tratat problema energiei în România de către toți cei care au fost în guvern, în fruntea guvernului sau la Palatul Cotroceni.

Cum poți să ai activitate economică, cum poți să ai industrie performantă, cum poți să ai investitori români și străini în industrie și în alte sectoare, când peste noapte ți se cere să scoți ștecherul din priză ca să nu mai consumi energie pentru că România nu mai are și nu mai poate să producă?

De două decenii se plimbă de la un guvern la altul, de la un ministru la altul PowerPoint-uri, până am ajuns într-o asemenea situație ca în ultimele zile, în care să ascultăm la radio Cotele Apelor Dunării, celebra emisiune care nu înțelegeam de ce există.

Deși au avut pe mână miliarde și miliarde de euro fie la nivelul bugetului de stat, fie la nivelul marilor companii de stat pe care le controlează și pe care le mulge anual prin dividendele pe care le ia, niciun guvern nu a fost în stare să facă un proiect energetic nou și nici să refacă altul care există.

A trebuit să vină un investitor iordanian, Ahmad Izmail Saleh, să preia Centrala pe gaze de la Mintia și să facă în numai 2-3 ani, pe platforma fostei termocentrale, o nouă centrală electrică pe gaze naturale de 1.700 MW, unul din cele mai mari proiecte de acest tip din Uniunea Europeană.

Niciun guvern nu a fost în stare să facă până acum un asemenea proiect și a trebuit să vină un investitor iordanian, de nicăieri, ca să pună pe masă în mod real un proiect nou, nu proiecte cu vorbe pe care le tot aruncă guvernele. Asta apropo de Centrala de la Iernut și de celelalte centrale care sunt blocate și care aparțin statului prin companiile de stat.

Cum poate să aibă România industrie și creștere economică, ca să aibă statul de unde să încaseze bani, când sistemul de stat, care deține monopolul în energie, nu produce energie suficientă, care mai e și scumpă?

Mai mult decât atât, nici după trei luni România nu are guvern, pentru că partidele care au stat cel mai mult la guvernare – PSD și PNL -, cu liderii lor care au lucrat numai și numai la stat și sunt produși de stat, au luat România prizonieră.

De altfel, încet, încet, companiile private, sectorul privat este luat  prizonier de către aceste partide care controlează administrația centrală și locală.

Și noi mai vrem creștere și dezvoltare economică? Care să fie adusă de către cine?

De către cei care umblă cu cutiile de pantofi ca să le umple companiile private?