Echipe diverse, obiective comune
Treptat, motto-ul Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”, este inclus și în politica internă a companiilor din România, care au înțeles că pentru a-și îndeplini mai bine obiectivele este important să formeze echipe diverse și să păstreze unitatea acestora chiar și…
Treptat, motto-ul Uniunii Europene, „Unitate în diversitate”, este inclus și în politica internă a companiilor din România, care au înțeles că pentru a-și îndeplini mai bine obiectivele este important să formeze echipe diverse și să păstreze unitatea acestora chiar și în formatul hibrid în care multe au început să funcționeze în noul context. Cum se traduc concepte ca diversitatea și incluziunea în viziunea organizațiilor de top din plan local?
Diversitatea și incluziunea reprezintă un catalizator al oricărei organizații sănătoase, un context al talentelor care permite inovarea, creativitatea și dezvoltarea, un drum către un succes susținut, solid și autentic”, este de părere Luminița Florea, director people & culture Philip Morris România. Potrivit ei, diversitatea este o preocupare importantă în cultura organizațională a companiei pe care o reprezintă, prezentă pe toate continentele, cu 71.000 de angajați, din care aproximativ 1.200 în România, fiecare cu specificul lui. Lumința Florea spune că Philip Morris urmărește ca, pe tot parcursul experienței unui angajat în companie, fie că este vorba de România sau de altă țară, membrii echipei să se simtă susținuți, respectați și să aibă posibilitatea de a-și aduce contribuția la obiectivul principal al organizației, „un viitor fără fum”, adică facilitarea trecerii de la țigaretele clasice la alternativele electronice. De aceea, adaugă ea, lansarea unor campanii de conștientizare pe subiectul diversității este o consecință firească a acestei preocupări.
Compania a început să organizeze astfel de campanii în urmă cu trei ani, motivată de faptul că avea o echipă diversă din multe puncte de vedere în fabrica din Otopeni și în divizia comercială. „Ne dorim ca toți angajații să își atingă potențialul, indiferent de sex, vârstă, rasă, naționalitate, identitate de gen, etnie, orientare sexuală, religie, dizabilitate sau orice altă caracteristică diversă care îi face să fie ei înșiși. Credem că fiecare dintre noi are un talent unic, trebuie doar să-l ajutăm pe fiecare să-l descopere.”
În opinia sa, incluziunea și diversitatea înseamnă că toată lumea este binevenită și integrată în echipă. „Credem cu tărie în crearea unui sentiment de apartenență, conexiune și comunitate și în creșterea gradului de conștientizare și înțelegere a diferențelor noastre, astfel încât locul de muncă să fie unul în care colegii sunt alături. Rețeaua noastră globală de angajați LGBTQ + (STRIPES) din 27 de țări din întreaga lume este un exemplu.” Philip Morris România a și semnat Carta Diversității, devenind una dintre cele peste 100 de organizații semnatare din România.
Din punct de vedere al obiectivelor fixate în direcția diversității și incluziunii, Philip Morris acordă o atenție deosebită și componentei de gender balance, spune Luminița Florea. „Din această perspectivă, la nivelul organizației ne dorim urmărirea felului în care progresează echilibrul între genuri al persoanelor din pozițiile de conducere, pentru a atinge obiectivul ca până în 2022, 40% dintre acestea să fie ocupate de femei. În Philip Morris România, jumătate dintre pozițiile din echipa de management sunt deja ocupate de femei.”
Luminița Florea, director people & culture, Philip Morris România: „Ne dorim ca fiecare angajat să își atingă potențialul, indiferent de sex, vârstă, rasă, naționalitate, identitate de gen, etnie, orientare sexuală, religie, dizabilitate sau orice altă caracteristică diversă care îi face să fie ei înșiși. Credem că fiecare dintre noi are un talent unic, trebuie doar să-l ajutăm pe fiecare să-l descopere.”
Mai mult, completează ea, structurile companiei trebuie să evolueze pentru o mai bună integrare și dezvoltare a generațiilor viitoare de talente care au nevoi și așteptări diferite. „Deși, în fiecare an, 50% dintre absolvenți sunt femei, raportul de angajare al femeilor nu este la fel de echilibrat. Așadar, ce încercăm să facem este să avem un echilibru din perspectivă de gen în momentul recrutării, dacă ne referim la shortlist, de exemplu.”
Anul acesta, cu ocazia „Lunii diversității” – în care organizațiile derulează campanii de conștientizare și apreciere a membrilor echipelor –, sărbătorite în mai, Philip Morris România a lansat, în parteneriat cu agenția de employee experience Exploratist, campania de employee engagement „Unicitate în diversitate”, prin care au recunoscut profilele diverse ale angajaților. Luminița Florea spune că, în momentul în care a fost concepută campania, exemplul de referință a fost modelul de leadership al Philip Morris International, care include ca principii cheie plasarea consumatorului în centrul acțiunilor companiei, proactivitatea, anticiparea și flexibilitatea, dar și coeziunea echipei.
Implementată într-un cadru hibrid, campania a ajuns la toți membrii echipei, cele aproximativ 1.200 de persoane, dintre care 900 lucrează în fabrica din Otopeni și 300 în zona de birouri și pe teren. „Într-o eră hibrid, am primit provocarea de a implementa o campanie pe tema diversității în care oamenii din organizație să știe că sunt apreciați pentru personalitatea și calitățile lor. Pentru a ajunge la ei cu mesajele campaniei am dezvoltat un mecanism de activări online și offline în oglindă, care s-a dovedit creativ și eficient. Campaniile hibrid sunt deja un best practice consacrat al programelor noastre de comunicare internă”, spune Ana Ilinca Macri, senior consultant, Exploratist.
Dimensiunea hibrid a rezultat din elemente precum conceptul de comunicare, care a fost cu rădăcină comună, ancorată în valorile organizaționale și comportamente, mesajele cheie catchy, prin care conceptul „diversity & inclusion (D&I)” a fost tradus în caracteristici de echipă și coeziune, și canalele de comunicare specifice (online – pentru oamenii din zona support) și offline pentru angajații din fabrică. Mixul de comunicare a inclus: teasere, mesaje din partea managementului, diverse activări online, prin website dedicat, dar și onsite, filmulețe, comunicări înainte și după campanie cu grupul țintă.
Potrivit reprezentanților Exploratist, dimensiunea inovativă a campaniei a fost activarea dublă: „Roata diversității”, care în offline (fabrică) a inclus o butaforie (ansamblu de obiecte folosit la realizarea decorului – n. red.), dublată de interacțiuni de tip cabine foto și tombole (giveaways) personalizate, cu mesajele campaniei. În online, „Roata diversității” a devenit un website – cu același mecanism de recunoaștere și recompensă, similar celui din offline.
Luminița Florea spune că au ales să colaboreze cu Exploratist deoarece era deja un vechi partener al echipei people & culture din cadrul Philip Morris România, iar colaborarea a venit în mod natural ca urmare a proiectelor de employee engagement desfășurate în trecut și apreciate de echipă. „Nivelul ridicat de înțelegere și de implicare pe care echipa Exploratist l-a arătat până acum ne îndreptățesc să spunem că sunt cel mai potrivit partener pentru proiectele care au ca scop conștientizarea D&I în cadrul companiei.” Totodată, completează ea, întrucât Exploratist a fost colaboratorul pe care l-au ales și în trecut, când compania a desfășurat proiecte similare, care vizau în mod direct cultura organizațională, „am știut faptul că ideile pe care le avem și mesajul pe care dorim să îl transmitem în cadrul organizației poate fi transpus, într-un mod creativ și profesionist, întregii noastre organizații”.
Fondată în 2011, acum 10 ani, Exploratist este prima agenție de employee experience din România care livrează expertiză 360 în comunicare internă, employer branding intern și extern, marketing și strategii de HR prin soluții cu un design unic, curajos și experiențial.

Ana Ilinca Macri, senior consultant, Exploratist: „Într-o eră hibrid, am primit provocarea de a implementa o campanie pe tema diversității în care oamenii din organizație să știe că sunt apreciați pentru personalitatea și calitățile lor. Pentru a ajunge la ei cu mesajele campaniei am dezvoltat un mecanism de activări online și offline în oglindă, care s-a dovedit creativ și eficient. Campaniile hibrid sunt deja un best practice consacrat al programelor noastre de comunicare internă.”
People First este un proiect editorial dezvoltat de Business Magazin și agenția de employee experience Exploratist. People First își propune să aducă în lumina reflectoarele organizațiile care pun oamenii pe primul loc și implementează proiecte creative prin care experiența angajaților este dusă la cel mai înalt nivel. Fondată în 2011, Exploratist este prima agenție de employee experience din România. Serviciile livrate acoperă o arie vastă de nevoi organizaționale, de la comunicare internă, Employer branding și marketing experiențial, până la strategii de HR. Soluțiile au un design unic, inovativ și sunt 100% personalizate.
