Dusan Wilms
Dusan Wilms, Metro
Dusan Wilms a fost unul dintre puținii români care au avut în mâini frâiele unei multinaționale cu afaceri mai mari de un miliard de euro. Dusan Wilms a avut două mandate la șefia Metro Cash & Carry România.
Dusan Wilms și-a încheiat în luna noiembrie 2013 mandatul de director general Metro Cash&Carry România deținut în perioada 2009-2013 și își continuă activitatea în cadrul Metro Group, printre noile sale responsabilități numărându-se și coordonarea procesului de repoziționare și dinamizare a celor patru magazine Real din România, rămase în cadrul Metro Group, precum și repoziționarea lor strategică si conceptuală. Succesorul lui Dusan Wilms, Gilles Roudy, va prelua poziția de director general Metro Cash&Carry România, începând cu 1 decembrie. Pe lângă coordonarea magazinelor Real, Dusan Wilms își va continua activitatea cu privire la dezvoltarea proiectelor la nivel național și internațional, inclusiv relaționarea cu parteneri strategici, precum autorități și organizații de profil.
Dusan Wilms a modelat în perioada 1999-2005 comerțul de pe plan local, iar de la venirea crizei a preluat din nou frâiele rețelei de magazine care a deținut ani în șir prima poziție în topul vânzărilor. Pe vremea când totul mergea ca pe roate în economie, oamenii s-au învățat cu succesul, cu o explozie a cifrei de afaceri an de an. Acum însă, rețeta afacerilor este diferită, dovadă că și numărul clienților rețelei au scăzut în ultimii ani din pricina crizei.
Dusan Wilms s-a întors de trei ani la cârma Metro Cash & Carry România, după ce a deținut mandate la nivel internațional în cadrului grupului german. Dusan Wilms a fost primul român care a ajuns în boardul unei multinaționale: în urmă cu câțiva ani era director de expansiune și membru în consiliul de administrație al Real International, divizia de hipermarketuri a comerciantului german.
Și în vremea primului său mandat la conducerea Metro (1999-2005), Dusan Wilms a marcat o premieră – era primul român care a preluat conducerea unei multinaționale pe piața de la noi. Dusan Wilms este de părere că un manager, ca și un bun sportiv, trebuie să știe să câștige, dar și să piardă.
Sub conducerea lui Dusan Wilms, lanțul Metro Cash & Carry România a ajuns în prezent la 32 de magazine în 24 de orașe, dintre care șase sunt în formatul Metro Punct, având dimensiuni mai mici decât celelalte. Comerciantul german a lansat pe piață franciza La Doi Pași.
Dusan Wilms și-a încheiat în noiembrie 2013 mandatul de director general Metro Cash&Carry România deținut în perioada 2009-2013 și își continuă activitatea în cadrul Metro Group, printre noile sale responsabilități numărându-se și coordonarea procesului de repoziționare și dinamizare a celor patru magazine Real din România, rămase în cadrul Metro Group, precum și repoziționarea lor strategică si conceptuală. Succesorul său, Gilles Roudy, va prelua poziția de director general Metro Cash&Carry România, începând cu 1 decembrie.