Home Actualitate După o creștere de 8% în 2025, Digi a de...
Actualitate

După o creștere de 8% în 2025, Digi a depășit din nou Vodafone la cifra de afaceri, cu 5,97 mld. lei față de 5,70 mld. lei

Digi Romania, jucătorul dominant de pe piețele de servicii TV și internet fix de pe piața locală, a depășit din nou Vodafone Romania la cifra de afaceri în 2025, după ce operatorul controlat de miliardarul Zoltán Teszari a raportat afaceri de 5,97 miliarde de lei (1,18 mld. euro), față de 5,70 miliarde de lei (1,13 mld. euro) la subsidiara grupului britanic Vodafone, conform datelor publicate pe…

După o creștere de 8% în 2025, Digi a depășit din nou Vodafone la cifra de afaceri, cu 5,97 mld. lei față de 5,70 mld. lei
După o creștere de 8% în 2025, Digi a depășit din nou Vodafone la cifra de afaceri, cu 5,97 mld. lei față de 5,70 mld. lei · Foto: Business Magazin

Digi Romania, jucătorul dominant de pe piețele de servicii TV și internet fix de pe piața locală, a depășit din nou Vodafone Romania la cifra de afaceri în 2025, după ce operatorul controlat de miliardarul Zoltán Teszari a raportat afaceri de 5,97 miliarde de lei (1,18 mld. euro), față de 5,70 miliarde de lei (1,13 mld. euro) la subsidiara grupului britanic Vodafone, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Cele două companii și-au schimbat de mai multe ori pozițiile în ultimii ani: Vodafone a avut afaceri mai mari în 2019 și 2020, Digi a trecut în față în 2021 și 2022, Vodafone a revenit pe primul loc în 2023 și 2024, iar în 2025 Digi a preluat din nou conducerea, cu un avans de 262 de milioane de lei.

Afacerile Digi au urcat cu 8,2% în 2025, iar cele ale Vodafone cu 0,8%, aproape de stagnare.
Digi a raportat un profit net de 874 de milioane de lei (173,4 mil. euro) în 2025, în scădere cu 3,4% față de 2024. Vodafone a încheiat anul cu o pierdere netă de 222,6 milioane de lei (44,2 mil. euro), redusă față de cea de 254,1 milioane de lei din 2024, arată datele publice.

Ultimul an pe profit pentru Vodafone a fost 2019, cu un câștig net de 160,8 milioane de lei; din 2020, compania a raportat pierderi în fiecare an. Digi a rămas pe profit pe tot parcursul perioadei.

Anul 2025 a adus și o consolidare a pieței: Vodafone și Digi au preluat împreună activele Telekom România Mobile, reducând numărul operatorilor mari de la patru la trei. Vodafone a plătit 30 de milioane de euro pentru partea mai mare a activelor, iar Digi 40 de milioane de euro pentru restul, potrivit ZF.

Digi Romania, fostul RCS & RDS, este principala entitate operațională din România a grupului Digi Communications, listat la Bursa de Valori București. Vodafone Romania face parte din grupul britanic Vodafone și a intrat pe piața serviciilor fixe în 2019, prin preluarea operațiunilor locale ale UPC.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună