După ce a lăsat inflația să zburde liber și să crească mai bine de un an, BCE încearcă să-i pună piedică prin cea mai mare creștere de dobânzi din istorie. A decis astfel că scumpirile sunt mai periculoase decât recesiunea

Rezerva Federală americană și Banca Angliei au făcut clar că frânarea inflației este mai im­portantă decât scăderea eco­nomică și de aceea au ales să majoreze agresiv dobânzile. Pentru BCE, în orice parte ar înclina, sacrifică ceva. Banca cen­trală a zonei euro, uniunea monetară cu 19 state a UE, trebuie să aleagă răul cel mai mic.

Ieri, a decis că răul cel mai mare este inflația, pe care a atacat-o cu cea mai mare creștere de dobânzi din istoria sa. O problemă ar fi că s-ar putea să fi acționat prea târziu. Efectul creșterilor de dobânzi se va vedea abia peste multe-multe luni.

Pe de o parte, Germania face pași mari spre recesiune, iar Franța îi calcă pe urme, deși mai lent. Pe de alta, Italia a ajuns ne­fe­ricita campioană a zonei euro la creșterea costurilor de finanțare ale guvernului, și așa unul dintre cele mai supraîndatorate din UE.

Cele mai mari economii europene se blochează, iar cea mai vulnerabilă riscă să se sufoce, din nou, în datorii. Peste toate acestea se suprapune o inflație record care a scăpat de sub control, care erodează puterea de cum­părare a consumatorului, demoralizează, des­cu­rajează cheltuielile și care poate fi frânată doar prin creșterea costurilor creditului, adică a dobânzilor.

În zona euro, acest lucru îl poate face Banca Centrală Europeană. Însă dacă dobânzile sunt prea mari, creditarea este descura­jată, iar creșterea economică blocată. Italia este o țară cu o economie care recupereză greu ce a pierdut în criză și are nevoie mai ales de do­bânzi mici.

De asemenea, Italia are ne­voie de protecție externă de­oarece pe plan intern este predispu­să la crize politice. Dacă dobânzile sunt prea mici, inflația explodează, euro se de­preciază, producând și mai multă inflație, de care germanii au frica în ADN. BCE, dacă nu găsește o cale de mijloc, trebuie să sacrifice pe cineva, mai ales că în luarea deciziilor de politică monetară nu este chiar liberă.

Rezerva Federală americană, cea mai influentă din lume pentru că este stăpâna dolarului, dă tonul prin majorări puternice ale dobânzilor. De asemenea, banca centrală a zonei euro a căzut în capcana inflație, asi­gurând mult timp că aceasta va fi temporară și întârziind cu intervențiile decisive.

Instituția și-a justificat lipsa de acțiune prin faptul că toate modelele de in­flație pe care le-a folosit arătau că aceasta va da înapoi. De aceea, de de­cizia de politică mone­tară de ieri și de cele care urmează depinde chiar cre­dibilitatea ei. Iar în aceste condiții, pie­țele și econo­miștii anti­cipau ieri că BCE va efec­tua cea mai mare ma­jorare de dobândă din istoria sa, de 0,75 de puncte de bază.

Înainte de decizie și în aș­tep­tarea acestui salt, până și euro s-a oprit din de­preciere, iar costurile de finanțare ale Italiei au scăzut. Vulturii din boardul băncii cen­trale, adică adepții înăspririi politicii mo­ne­tare, au menționat ideea unei astfel de creșteri la sfârșitul lunii trecute, deși de atunci au apărut date statistice care arată că starea de sănătate a economiilor s-a agravat. Președinta BCE Christine Lagarde le-a dat ieri câștig de cauză și a acceptat creșterea dobânzilor cu 0,75 de puncte procentuale, un salt pe măsură inflației de peste 9%.

Majorarea se adaugă cele de 0,50 puncte procentuale din iulie și duce astfel dobânda de politică monetară din zona euro, cea pentru operațiunile de refinanțare, la 1,25%.

De altfel, banca a ridicat cu aceeași măsură toate dobânzile sale principale, inclusiv pe cea la depozite. BCE a pășit, astfel, rapid și departe de teritoriul negativ în care a stat cu indicatorul pentru depozite din 2014 pentru a stimula creșterea economică, dar și inflația.

Dobânzile negative la depozite forțează lumea să cheltuiească, și băncile să crediteze. Vremurile s-au schimbat de atunci. Este tot criză, dar una datorată unor întreruperi fără precedent pe lanțurile de aprovizionare globale și unui război economic și al costului vieții între un Occident care caută să ajute Ucraina și Rusia, statul agresor. Rusia folosește ca armă în acest război gazele naturale, de care o bună parte din industria germană este dependentă, întrerupând exporturile. Prețul energiei și al altor materii prime crește, producând o inflație fără precedent în istoria zonei euro și forțând și alte sectoare să-și reducă activitatea. Restrângerea producției ar putea veni și ca urmare a unor posibile etape la iarnă de raționalizare a energiei. În special industria metalelor neferoase, mare consumatoare de energie, se simte amenințată de costurile prea mari cu electricitatea. Alegând să lupte cu inflația, BCE se asigură că dacă urmează falimente și disponibilizări, măcar presiunea prețurilor să nu mai fie atât de mare pe cei rămași fără loc de muncă sau pe afacerile forțate să-și diminueze activitatea.