Home Actualitate După "frenezia" privatizărilor, urmează...
Actualitate

După "frenezia" privatizărilor, urmează și una politică

Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare, spre spaima dușmanilor țării, ca în "Scrisoarea III": cel puțin așa a apărut ofensiva declanșată de premierul Mihai-Răzvan Ungureanu pe mai multe planuri deodată, în pregătirea viitoarei Mișcări pe care urmează s-o anunțe peste o lună, când se vor împlini primele 100 de zile de mandat al primului guvern post-Boc și premierul va merge în Parlament să…

După "frenezia" privatizărilor, urmează și una politică
După "frenezia" privatizărilor, urmează și una politică · Foto: Business Magazin

“Simt această așteptare, vine spre mine pe diferite canale”, a mărturisit Ungureanu, referindu-se la tânjirea electoratului de dreapta dezamăgit și educat după o formațiune politică nouă, curată și capabilă să-i capteze încrederea. Bucătăria puterii îi dictează însă premierului că “mai e nevoie de un ingredient care este necesar, și aceasta este recunoașterea succesului în materie de administrare”, prevăzută de prim-ministru să se petreacă fix peste o lună, când va merge în Parlament și își va prezenta mandatul.

Partea mai puțin plăcută e că iminența noii mișcări politice de dreapta a fost anunțată aproape concomitent cu cele mai noi decizii guvernamentale – crearea Consiliului consultativ al oamenilor de afaceri, format din 26 de manageri, bancheri și consultanți (o idee așteptată timp de cel puțin două guverne Boc încoace), înființarea unui fond de dezvoltare alimentat cu banii din privatizări, care ar urma să fie păziți astfel de irosirea în consum (resursă greșit asemuită cu fondul suveran norvegian, care e un fond de investiții) și lansarea unui proiect de investiții românești în străinătate, începând cu spațiul CSI și China.

Dacă ținem cont de termenul de o lună până la care Ungureanu trebuie să confirme că binemerită rolul de lider, eforturile normale de a guverna bine capătă un parfum preelectoral ascuțit. Cât privește efortul strict electoral de a reuni politicieni de dreapta și independenți în noua mișcare, însuși caracterul larg permisiv al acesteia îi pune în pericol proiectul, cu Noua Republică și Monica Macovei chemați să adere laolaltă cu Elena Udrea și “greii” PDL sau cu PNȚCD-Pavelescu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună