După ce a anunțat că urmează scăderea inflației, Isărescu începe să vadă primele semne de stabilizare a dobânzilor: Ministerul Finanțelor, cel mai mare aspirator de bani din piață și care a dat peste cap piața dobânzilor, se împrumută acum mai ieftin, iar băncile trebuie să scadă ROBOR

După un an de creștere exponențială de la 2% la 15% (nici cea mai neagră previziune nu lua în calcul o inflație de 15%, iar dacă nu ar fi plafonarea prețurilor la gaze și energie inflația ar depăși 20%), BNR pariază că inflația se stabilizează în T3 și începe să scadă din T4.

Din “vorbe” – băncile au cam sărit calul cu creșterea ROBOR-ului – Isărescu a scăzut ROBOR-ul sub 8%.

Când băncile mergeau mai degrabă către un ROBOR de 8,5%-9%, intervenția publică a guvernatorului BNR din conferința de presă din 8 august, după ședința BNR când a majorat dobânda de referință de la 4,75% la 5,5%, a întors piața, iar în următoarele ședințe băncile au fost nevoite să ducă ROBOR sub 8%.

BNR nu poate interveni direct și să lovească în cotațiile celor 10 bănci care cotează ROBOR așa cum poate interveni pe piața valutară interbancară, dar poate interveni public și prin declarații, să dea un semnal. Și această formă reprezintă un instrument de politică monetară aflat la dispoziția Băncii Naționale. Isărescu a semnalat faptul că nu mai vrea cotații de peste 8% pentru ROBOR, în condițiile în care dobânda Lombard a BNR, la care pot să se împrumute băncile, este de 6,5%.

Acum ROBOR este cotat la 7,9%, în scădere de la 8,3% – cât era înainte să intervină Isărescu.

Ecartul a fost și mai mare pentru că, înainte de ultima majorare de dobândă la BNR, la un ROBOR de 8,3%, dobânda Lombard era de 5,75%.

Pe 5 august BNR a crescut dobânda de referință cu numai 0,75%, față de 1% cât se aștepta piața. Conform minutei BNR publicată vineri, 19 august, la ședința Consiliului de Administrație votul a fost de 6 la 3 pentru creșterea dobânzii cu numai 0,75% în loc de 1%.

Principala motivație a fost că inflația dă semne de stabilizare și de scădere din T4, iar BNR nu mai trebuie să pună presiune atât de mare pe creșterea dobânzilor, mai ales că economia începe să scadă, iar creșterea dobânzilor, în special a ROBOR-ului, începe să se simtă în business, provocând mânia companiilor dar și a persoanelor fizice care au credite legate la ROBOR.

IRCC-ul, noua dobândă de referință pentru creditele ipotecare și de consum, este încă la 2,56% și încă nu se simte în rata de plată a clienților. Dar se va simți în T4, când crește la 3,9% și în T1/2023, când va crește spre 5,5%.

BNR mai are până la finalul anului două ședințe de politică monetară, dar cel mai probabil creșterea dobânzilor va fi mai mică, pentru că până atunci inflația ar trebui să intre pe un trend în scădere, iar piața monetară nu mai are nevoie să fie atât de strânsă ca acum.

Mai ales că băncile au ridicat dobânzile la depozite, ceea ce viza Banca Națională, în încercarea de a readuce din nou banii în bănci, iar economisirea să înceapă să crească din nou.

Dacă băncile, în special cele mari, au dobânzile la depozite între 6%-7,2% (cum are CEC Bank), BNR este mulțumită, pentru că politica monetară începe să-și facă efectul.

Cel mai probabil, BNR va duce dobânda de politică monetară la 6,5% la finalul anului, cu un Lombard de 7%, vizând ca pe piața bancară ROBOR-ul să fie la 7% sau chiar sub, într-o variantă mai fericită.

Piața monetară s-a mai relaxat după ce Ministerul Finanțelor, cel mai mare aspirator de bani din economie, a reușit să se împrumute la dobânzi în scădere în ultima lună – de la 9,3% la 7,4%-7,6% -, datorită revenirii investitorilor străini pe piața titlurilor de stat românești.

În ultimii doi ani, după apariția Covid, explozia inflației și războiul din Ucraina, investitorii străini și-au redus achizițiile de titluri de stat românești, lăsând băncile locale să preia finanțarea guvernului, a bugetului de stat și în special a deficitului în creștere. Băncile locale și Pilonul II de Pensii au fost cei mai mari cumpărători de titluri de stat în acești ultimi doi ani.

De altfel, băncile care operează în România au cea mai mare expunere pe datoria publică a României dintre toate piețele din Uniunea Europeană.

Practic, Ministerul Finanțelor nu prea are alternative când trebuie să vândă titluri de stat. Bineînțeles că dobânzile au fost bune în ultimele șase luni, dar băncile din România nu pot împrumuta la infinit guvernul, mai ales că expunerea lor este deja la limita maximă de risc.

Acum, că investitorii străini și-au refăcut apariția pe piața titlurilor de stat, băncile locale beneficiază de o lichiditate mai mare, ceea ce le va ajuta în gestionarea surselor de finanțare. Scăderea creditării din cauza dobânzilor mari le lasă o lichiditate suplimentară, ceea ce, în final, se va vedea în scăderea presiunii pe creșterea dobânzilor.

Deși economia a crescut în T2 peste așteptări (2,1% față de T1 și 5,8% în S1), când toată lumea se aștepta la o stagnare sau o cvasistagnare, cum a spus BNR, economia tot va simți efectele crizei în T3 și T4, când ritmul de creștere economică va scădea. Mai ales că anul agricol este prost.

T1 și T2 din 2023 vor fi niște trimestre critice pentru că ajung la scadență deficitele din acest an, iar eliminarea plafonării prețurilor la energie și gaze și în final scăderea puterii de cumpărare (inflația este mai mare decât creșterea salariilor) își vor face simțite efectele.

Așa că T1 și T2 trebuie să prindă BNR într-o poziție de schimbare a politicii monetare, în sensul scăderii dobânzilor, pentru a da un impuls businessului și economiei.

Aprecierea monedei naționale din acest moment (de la 4,95 lei/euro cursul a scăzut la 4,87-4,88 lei/euro) ajută inflația, dar nu cred că ajută economia, pentru că dă un mesaj fals. Și această creștere economică din T2, peste așteptări, dă un mesaj fals, pentru că ea este obținută prin amânarea unor plăți (compensarea plafonării la energie și gaze costă bugetul 30 de miliarde de lei, adică 6 miliarde de euro, bani pe care guvernul nu-i are), prin creșterea datoriilor, prin amânarea plății facturilor de către toată lumea, atât de către stat, cât și de către sectorul privat, prin creșterea importurilor (deficitul comercial la șase luni este de 14 miliarde de euro și este estimat să ajungă la 31 de miliarde de euro pe tot anul).

Dacă economia Europei intră în recesiune din cauza crizei prețurilor la gaze și energie electrică, România nu are suficiente resurse interne pentru a susține creșterea economică anul viitor. Mai ales că PNRR, colacul de salvare pe care îl așteaptă toată lumea, nu dă semne de viață.

Isărescu va încerca să reducă presiunea pe dobânzi și chiar să scadă dobânzile începând de anul viitor, dar această scădere nu va fi mare, ci doar la un nivel de avarie.

Dobânzile la lei nu vor mai ajunge la nivelurile din anii anteriori, iar piața trebuie să se obișnuiască, într-o variantă fericită, cu dobânzi de 5%-6% – dobânzile de 1%-2% au fost niște excepții.