Atunci când pui natura la treabă poți obține materiale nepoluante numai bune pentru tot felul de obiecte de zi cu zi, după cum o demonstrează un experiment al unei companii finlandeze, Aivan, în colaborare cu o echipă de oameni de știință.
Drojdii și ciuperci audio · Foto: Business Magazin
Rezultatul experimentului, scrie Dezeen, îl reprezintă niște căști, sub brandul Korvaa, al căror cadru rigid care vine peste cap a fost construit dintr-un plastic obținut din acidul lactic al drojdiei de bere, iar elementele moi care vin peste urechi, dintr-o spumă produsă de ciuperca Trichoderma reesei, acoperită de miceliu (rețea de filamente subțiri și ramificate) de la o altă ciupercă, Phanerochaete chrysosporium.