Dreptul de lectura

Saptamana trecuta am vorbit despre Kindle – noul „cititor de carti digitale“ de la Amazon – si ideea principala a fost ca as-pectele tehnice ale unui aparat hi-tech tind sa devina mai putin importante decat modelul comercial. La urma urmei, Kindle nu este decat un computer portabil (ruleaza Linux) cu o interfata specializata pentru lectura si manevrarea cartilor digitale. Ceea ce este remarcabil la Kindle este felul cum Amazon il pozitioneaza intr-un ecosistem centrat pe libraria digitala Kindle Store si, mai departe, pe platforma de auto-editare Digital Text Platform. De fapt, Kindle este mai degraba o extensie a serviciului de distributie de continut in care Amazon exceleaza. Libraria, aparatul si sistemul de comunicatii Whispernet inchid un cerc asemanator cu cel desenat de Apple in jurul iPod-ului. Diferenta este ca centrul de greutate cade la Apple pe aparat, in vreme ce la Amazon cade pe continut. Asemanarea este ca ambele vehiculeaza cu precadere material digital protejat de drepturi de autor. Si de aici incep problemele.

Intr-un recent articol publicat in The Guardian, renumitul autor SF, blogger si activist Cory Doctorow pune in evidenta atitudinea extrem de diferita pe care Amazon o adopta in comertul cu bunuri fizice fata de cel cu continut digital. Cand Author’s Guild a incercat sa oblige Amazon sa nu mai intermedieze vanzarea de carti folosite, Jeff Bezos a refuzat, afirmand: „Atunci cand cineva cumpara o carte, cumpara si dreptul de a o re-vinde, de a o imprumuta si chiar de a o darui daca doreste“. Dar… pentru cartile digitale cumparate de la acelasi Amazon, termenii licentei interzic vanzarea sau imprumutul (si multe altele), iar Amazon isi rezerva dreptul de a opri fara preaviz furnizarea serviciului catre oricine incalca vreuna dintre numeroasele clauze ale licentei (ceea ce implica si imposibilitatea accesului la cartile legal cumparate de utilizator). Practic, singura posibilitate de a imprumuta o carte este de a imprumuta aparatul. Este adevarat ca Amazon ofera o varianta (destul de limitata) de partajare a cartilor cumparate in familiile in care exista mai multe cititoare Kindle, dar nu exista nicio posibilitate de a oferi cuiva o carte digitala. Se poate deduce doar ca o carte digitala nu este o carte… Daca ecosistemul Kindle va esua, vina nu o va purta aparatul (poate cel mai ergonomic si mai „prietenos“ de acest gen), ci restrictiile uneori ne-rezonabile pe care mecanismele DRM (Digital Right Management) le impun. Unii dintre comentatorii articolului „Viitorul lecturii“ publicat de Mark Pilgrim in blogul sau sunt de parere ca intreaga tevatura creata de editori in jurul DRM nu are alt scop decat sa faca utilizarea cartilor digitale mai frustranta pentru cititori, tocmai pentru a perpetua comertul cu carti tiparite.

Nu e greu de facut o paralela cu situatia industriei muzicale. In numarul din decembrie 2007 al revistei Wired, Seth Mnookin publica un articol consistent despre Doug Morris, presedinte si CEO la Universal Music Group – cel mai mare producator si distribuitor de muzica din lume, cu vanzari mai mari decat Warner si EMI laolalta. Citatele din convorbirile cu Morris reproduse in articol au stupefiat pe toti observatorii evolutiei industriei muzicale. Foarte pe scurt, omul cel mai important din aceasta industrie aflata in fata unor provocari uriase se declara afon in materie de tehnologie si se poate deduce cu usurinta opozitia sa fata de noile tehnologii de distributie prin internet. Cariera lui Morris s-a suprapus peste cresterea CD-ului ca suport pentru muzica si se pare ca este incapabil sa accepte ca vremea acestora e pe sfarsite. Ceea ce socheaza este absenta unei viziuni, a unei strategii pe termen mai lung in privinta tranzitiei – inevitabile – la distributia digitala. Pana si initiativele aparent curajoase ale UMG in internet nu tin de o strategie, ci doar de o tactica: sa stopeze ascensiunea sistemului de distributie iTunes Store, care a crescut la 22% din toata muzica vanduta in Statele Unite.

De altfel, nimeni nu pare sa stie cum sa abordeze problema distributiei digitale. Este cert ca pentru tanara generatie inarmata cu iPod-uri, optiunea CD nu mai exista iar transferul uriaselor mar-je de profit asupra vanzarilor online este o solutie provizorie. Culmea este ca, in viziunea industriei muzicale, chiar si copierea pentru uz propriu a CD-urilor cumparate este ilegala. Senzatia consumatorului ca orice ar face cu continutul digital sub copyright este ilegal nu va duce la cresterea vanzarilor.