Home Actualitate Dramatic: Populația României s-ar putea...
Actualitate

Dramatic: Populația României s-ar putea reduce până în 2070 cu 4 milioane de locuitori, în scenariul optimist, sau cu până la 7,5 milioane persoane, în varianta pesimistă

Populația României s-ar putea reduce până în 2040 la 17 milioane persoane, față de 19,3 milioane la finele lui 2019, iar estimările pentru 2070 arată chiar o scădere mai accentuată, la 13,2 milioane, arată un studiu publicat de INS.

Dramatic: Populația României s-ar putea reduce până în 2070 cu 4 milioane de locuitori, în scenariul optimist, sau cu până la 7,5 milioane persoane, în varianta pesimistă
Dramatic: Populația României s-ar putea reduce până în 2070 cu 4 milioane de locuitori, în scenariul optimist, sau cu până la 7,5 milioane persoane, în varianta pesimistă · Foto: Business Magazin

Populația României s-ar putea reduce până în 2040 la 17 milioane persoane, față de 19,3 milioane în 2019, iar estimările pentru 2070 arată chiar o scădere mai accentuată, la 13,2 milioane, arată un studiu publicat de INS.

Datele reflectă varianta medie și cea mai plauzibilă asupra evoluției populației.

INS a evaluat însă și alte variante posibile.

Astfel, în varianta optimistă, pentru anul 2070, rezultatul proiectării la nivel național este de 15,3 milioane locuitori, iar în varianta pesimistă de 11,8 milioane locuitori.

În varianta intermediară populația rezidentă este estimată, în anul 2070, la 13,8 milioane locuitori.

Varianta constantă reprezintă o „variantă reper”, cu rol de a compara rezultatele obținute prin menținerea valorilor fertilității, speranței de viață și migrației nete din anul 2019 înregistrate în cadrul fiecărui județ. În varianta constantă, România ar urma să ajungă în anul 2070 la 10,8 milioane locuitori.

În toate variantele de proiectare, populația rezidentă se va reduce cu valori cuprinse între 4,1 milioane persoane (varianta optimistă) și 8,6 milioane persoane (varianta constantă).

Populația feminină ar continua să fie predominantă, iar în anul 2070 ponderea acesteia ar varia de la 52,3% (în varianta intermediară) la 53,5% (în varianta constantă), înregistrând o creștere față de anul 2019 (51,1%).

În ceea ce privește evoluția pe județe, în varianta medie de proiectare, scăderile vor oscila între -73,2% (Teleorman) și -4,5% (Brașov).

Cel mai puțin afectate județe ar Brașov, Bistrița-Năsăud, Cluj, Covasna, Harghita, Iași, Sălaj, Sibiu, Suceava și Timiș.

În 2070 Municipiul București ar urma să aibă în continuare cea mai numeroasă populație (1,59 milioane persoane), urmat de județul Iași (a cărui populație va scădea la 740.100 persoane).

Tulcea ar înregistra o reducere a populației cu aproximativ 108.700 persoane (56,2%) și va rămâne în continuare județul cel mai puțin populat.

Populația rezidentă a județelor Prahova și Argeș va înregistra cea mai mare reducere până în anul 2070, de 351.300 persoane și respectiv de 271.700 persoane.

Dintre cele 8 regiuni de dezvoltare, în comparație cu anul 2019, populația rezidentă a regiunilor Sud-Vest Oltenia și Sud-Muntenia ar urma să se reducă la puțin peste jumătate în anul 2070.

La polul opus, București-Ilfov ar înregistra o scădere de numai 1,3% datorată creșterii populației județului Ilfov.

Scăderea populației din celelalte regiuni ar fi cuprinsă între 21,8% în regiunea Centru și 43,8% în regiunea Sud-Est.
 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună