Dragoș Pavăl
Dragoș Pavăl
Dragoș Pavăl a clădit în 20 de ani o rețea care a ajuns azi să numere 20 de magazine, câștigând cotă de piață mai cu seamă în plină criză, când a investit peste 200 de milioane de euro. Dedeman este în acest moment nu doar liderul din domeniul bricolajului, ci și cel mai mare retailer român.
Povestea lui Dragoș Pavăl a început în primii ani după revoluție, când, altăuri de fratele Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero. A durat mai bine de zece ani până au ajuns la formatul actual de magazin. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni și și-a propus să facă același tip de afacere.
În vreme de criză însă, când mai toate rețelele comerciale și-au văzut vânzările scăzând dramatic și au preferat o politică precaută, Dedeman s-a extins rapid, iar numărul de magazine a crescut de peste două ori. Vânzările au fost și ele pe trend ascendent, depășind anul trecut 2 miliarde de lei, în creștere cu 29% față de 2010. Pentru anul în curs 2012 compania și-a bugetat un plus de zece procente față de 2011. Anul trecut Dedeman a raportat vânzări mai mari decât concurenții săi plasați pe locurile următoare (Bricostore, Praktiker și Baumax) la un loc.
Patru noi magazine – la Bistrița, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Slatina – au fost inaugurate în 2012, obiectivul declarat al lui Dragoș Pavăl fiind să ajungă la 45 de magazine până în 2015. Retailerul are în acest moment suprafețe de vânzare de peste 310.000 mp, 30 de magazine, două centre logistice și parc auto propriu. Pe rafturile magazinelor, cu suprafață de vânzare între 6.000 și 18.000 mp sunt așezate peste 45.000 de produse.
Rețeaua de bricolaj Dedeman, controlată de frații Adrian și Dragoș Pavăl din Bacău, a ajuns în 2013 la 35 de magazine în urma finalizării unei investiții de 12,5 milioane de euro la Târgu-Mureș, unde a fost construită o unitate cu o suprafață de 13.700 de metri pătrați. În piața de bricolaj și distribuție de materiale de construcții, estimată la circa 1,8 miliarde de euro pe an, principalii competitori ai Dedeman sunt rețelele Arabesque (controlată de omul de afaceri Cezar Rapotan), Ambien (Ioan Ciolan), Praktiker, Bricostore (deținută de Kingfisher), BauMax sau Hornbach.