Dragoș Damian, Terapia Cluj: Numirea mea la Cancelaria Primului Ministru este o recunoaștere a eforturilor, uneori supraomenești, făcute de specialiștii care lucrează în fabricile și uzinele din România. Cărora acum li se adaugă specialiștii de pe platforma Transocean Barents

Da, de acord, titlul este ușor melodramatic, dar cu nimic mai puțin melodramatic decât tragedia pusă în operă de mediul de afaceri atunci când au fost suspendate, în 2024 și 2025, toate facilitățile, subvențiile, ajutoarele și excepțiile existente. Care facilități, subvenții, ajutoare și excepții nu trebuiau acordate în ultimii 7 ani de când România, mai puțin producția industrială, a trecut prin cea mai fastă perioadă economică din istorie, în ciuda crizelor suprapuse sau succesive – ce melodramatic suna și asta, ”crize suprapuse sau succesive”. Dar facilitățile, subvențiile, ajutoarele și excepțiile sunt cu totul alta poveste, pe care, fără să mă pricep suficient, sunt gata s-o discut cu cei 5-6 hipsteri – profesori, analiști și consultanți în economie – care prevăd la televizor sfârșitul României. Sunt curios când au intrat ultima data într-o fabrică sau uzină.

Fabrică – întreprindere industrială care folosește un sistem de mașini și de instalații tehnice în vederea executării operațiilor de transformare a materiei prime în produse finite, în serie și în cantități mari.

Uzină – întreprindere industrială de mari proporții în care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii.

Dezindustrializarea este cel mai mare rău din ultimii 35 de ani. Mii de fabrici închise, mult mai puține deschise.

Se fabrică din ce în ce mai puțin în Romania iar industriei noastre de prelucrare îi lipsește competitivitatea.

Nu există sisteme de sprijinire a expansiunii capitalului industrial autohton în străinătate, așa cum au alte țări din Europa de Est.

Nu am atras suficiente investiții industriale extra-comunitare, mai ales din SUA. Asia? Cu China ne-am ostilizat irațional iar despre India, despre India nici nu știm unde este pe hartă. Sunt cele trei mari puteri industriale din 2030.

Dependența de investițiile industriale intracomunitare ne șubrezește, în condițiile în care industria uniunii a devenit necompetitiva din cauza pariului pe Green Deal – la care toți mârâie acum. 

Crește importul de produse din fabrici și uzine care beneficiază de subvenții la ele în țară.

Birocrația și corupția administrativă împiedică absorbția mai rapidă de fonduri și obținerea de aprobări pentru investiții.

Resursa umană specializată și calificată este inexistentă, sunt ani lumină între sistemul de învățământ și nevoile din piața muncii.

Lanțurile de aprovizionare sunt lungi și costisitoare – marea majoritate a materiilor prime și materialelor vin din import.

Microîntreprinderile, întreprinderile mici și întreprinderile mijlocii nu se dezvoltă suficient în absența marilor fabrici și uzine.

Avem zero diplomație economică.

Mai presus de orice, criminalitatea fiscală din alte domenii și prețul energiei pun la grea încercare fabricile și uzinele, câte mai sunt în țară.

Despre Fabricat în România, au vorbit mulți, fără să înțeleagă foarte bine ce spun. Despre reindustrializare vorbește Marcel Ciolacu de vreo doi ani, ba chiar are îndrăzneala să aibă plan de acțiune și resurse pentru asta – la care râd în hohote cei 5-6 hipsteri profesori, analiști și consultanți în economie pe care îi pomeneam mai sus.

Fabricile și uzinele din România au nevoie de ajutor din toate direcțiile. Ar trebui ca fiecare șef de partid, fiecare primar, fiecare președinte de consiliu județean, fiecare rector de universitate tehnică, fiecare director de colegiu tehnic să aibă alături 5-10 șefi de fabrici și uzine cu care să dezvolte resursa umană, cu care să facă planuri de investiții, cu care să activeze lanțuri de aprovizionare și distribuție. Fabricat în România, indiferent de capital, este o cultură, nu o declarație politică de stânga, centru sau dreapta în campanie electorală.

Războiul se termina, lumea se schimba, granițele se rescriu, puterile industrializate vor dicta viitorul. Iată, se vorbea zilele trecute de garanții de securitate pentru România după terminarea războiului. Ce garanții de securitate puteau fi mai bune decât investițiile în fabrici și uzine a cinci coloși industriali americani – de exemplu metalurgie, aeronautica, biotehnologie, energie, apărare? Nimeni nu s-ar atinge de noi.