Dragoș Damian, Terapia Cluj: Ești expert în haine de blană? Foarte bine! Cumpără un cojoc din lână de oaie fabricat în atelierul unui meșter popular din România. Pune umărul și relansează economia!

Nu mă pricep la blănuri, dar mă înțeleg bine cu asistentul AI. El știe că de obicei caut produse fabricate în România, ca o alternativa la cele importate. Ați văzut că acum și Premierul Luca Niculescu vorbește despre patriotism economic, încă nu este clar ce înseamnă asta, dar nu poate fi nimic rău.

Și pentru ca tot veni vorba săptămâna trecută despre sectorul industrial al fabricației de blănuri l-am întrebat pe asistentul AI cine mai fabrică blănuri în țară. La un prompt în care ceream 10 producători romani de blănuri naturale, ca o alternativa la cei din Istanbul, l-am prins că nu mi-a dat ce trebuie și i-am cerut să verifice încă o dată.

A verificat, nu au ieșit 10 producători români de blănuri, au ieșit vreo 4 – nici măcar blănuri nu mai fabricăm în România.

Cu toate astea, intuind ce vreau, asistentul AI m-a întrebat dacă nu mai bine vreau să-mi scrie o listă cu 10 producători verificați care cos cojoace tradiționale de oaie. Blănuri naturale românești â cojoace tradiționale de oaie. Ce tare! Lista este mai jos, nu am verificat punct cu punct de data asta, însă pare autentică.

Daca cei 10 meșteri populari din lista de mai jos vor fi bombardați iarna asta cu comenzi înseamnă că am învățat o lecție. Și iată, pentru pretențioși, sunt cojoace care costa până și 1.000 de Euro. Plus că banii vor rămâne în România, păstram tradițiile pentru viitor, se vor crea joburi noi, se vor plăti taxe, impozite și contribuții pentru scoli, străzi, spitale, seniori. Poate crește un pic economia dacă, iarna asta, cumpărați un cojoc din lână de oaie, blană naturală românească, fabricat într-un atelier din România

1. Casa Cojocarului Dumitru Sofonea – Drăguș, Brașov, Țara Făgărașului

Născut în 1935, a 3-a generație, declarat de UNESCO “Tezaur Uman Viu” în 2012. Atelierul e azi muzeu viu unde lucrează cu fiul și soția. Un cojoc autentic durează 3 luni, e cusut 100% manual cu motive specifice satului Drăguș: roșu, roz, albastru, verde, mov, burgund, negru. Folosește piele de oaie Țurcană, argăsită cu coajă de stejar. Preț: 2500-4000 lei.

2. Ioan Pascu – Breaza, Mureș

Unul din doar 2 cojocari rămași în județ. A învățat de la tată și bunic, meserie de 80 ani în familie. Soția lui, Florica, face broderia cu pomul vieții și coarnele berbecului. Face cojoace lungi pentru femei și scurte pentru bărbați, dar și veste preoțești. Livrează în toată țara, are clienți și la Poliție pentru geci de iarnă.

3. Vintilă Partenie – Slatina Timiș, Caraș-Severin

Singurul cojocar rămas pe Valea Timișului, zonă istorică cu centre la Lugoj, Caransebeș, Armeniș, Teregova, Domașnea. Face cojoace mari tip “bundă” și cojoace scurte. Folosește clasificarea veche: piei de miel nou-născut pentru gulere, piei de noaten până în 30 kg pentru cojoace lungi, piei de oaie cu lână lungă tunsă toamna pentru ciobani.

4. Császár Gábor – Sfântu Gheorghe, Str. Ciucului 33, Covasna

A 3-a generație, atelier în spate cu firmă în 3 limbi (maghiară, română, germană). Bunicul lui a fost mentorul blănarilor din Secuime: Fodor Béla, Bodosi Lajos, Kóntés Ferenc. Școală profesională la Iași, examen dat la frații Szilágyi ca să nu fie favoritism. Face orice: de la piele de șarpe la blană de leu și zebră, dar azi mai mult cojoace, căciuli, veste, mănuși și huse auto din blană.

5. Levițchi Petru – Milișăuți, Bucovina

Singurul din Bucovina care încă are tăbăcărie completă. Procesul: 50 piei ținute 24h în bazine cu apă, apoi curățate, băgate în acid sulfuric și crom, vopsite. Specificul local: folosește blană de dihor de Pojorâta pentru margine și guler. Cojoacele de Vicovu de Jos au modelul “floarea satului” pe spate.

6. Constantin Juravle – Straja, Suceava, născut 1949

Ultimul cojocar din Straja. În 2011 a dus cojocul românesc la Paris, pe podium la Ambasada Franței, în colecția “Prejudice” a lui Philippe Guilet – 10 piese. Lucrează doar cu piele de oaie din Bucovina, fără mașină. Modelul din Straja e recunoscut după trandafirul roșu mare pe spate.

7. Gheorghiță Gheorghe Viorel – Vicovu de Jos, Suceava

46 ani, continuă afacerea tatălui și bunicului. Moto: “Nici un cusut la mașină, tot manual”. Face din miel, astrahan și oaie adultă. Fiecare sat are floarea lui: la Vicovu e floarea de colț, la Vama e păunul. Are și atelier turistic.

8. Atelierul Dolheștii Mici, Suceava

Familie care ține deschis un atelier-muzeu. Face cojoace, pieptare, cojocele pentru copii și opinci. Lucrează cu lână de Țigaie și Țurcană. Toamna taie oaia, primăvara coase.

9. Armeniș și Slatina Timiș, Caraș-Severin

Două comune unde meșteșugul e declarat “în pericol de dispariție”. Mai sunt 2-3 bătrâni care fac cojoace lungi pentru ciobani, netăbăcite chimic, doar cu sare și fum de lemn de fag. Rezistă 20 ani.

10. Săpânța și Valea Marei, Maramureș

Aici cojocăritul e legat de portul de sărbătoare cu gubă albă cu mițe lungi. În Nomenclatorul meseriilor din 2020, cusutul pieptului cojocului de pe Valea Marei cu motivul “păunii” e trecut ca meșteșug practicat doar de femei, în rural, pe cale de dispariție.