Dragoș Damian: De zece ori "Nu" pentru claw-back

Iată că, producătorii de medicamente din România, după ce au investit peste două miliarde de euro, mențin peste 10.000 de joburi calificate, contribuie la PIB și la alți macroparametri, plătesc taxe și impozite în țară și pun România pe harta mondială a industriei științelor vieții prin exporturi anuale de peste 100 de milioane de euro, află cu interes că mai trebuie să plătească o contribuție pentru medicamentele pe care le comercializează.

Fără a comenta normele sau instrucțiunile de aplicare, care prin ambiguitatea lor au umplut buzunarele consultanților care sfătuiau industria asupra a ceea ce trebuie să facă (neinterpretându-le nici ei bine), este important să se înțeleaga de ce, în primul și în primul rând, conceptual o măsură “claw-back” este inadecvată.

1.- este o măsură discriminatorie pentru producătorii de medicamente în general; de ce n-ar plăti o astfel de contribuție și ceilalți prestatori care furnizează servicii și bunuri decontate de fondurile CNAS și MS;

2. – este o măsură discriminatorie pentru agenții economici români în particular; aceștia sunt suprafiscalizați, ei deja plătind taxe și impozite către statul român;

3. – este o măsură care lovește nedrept în producătorii de medicamente generice; este dovedit faptul că utilizarea medicamentelor generice scade costurile în sistemul sanitar;

4. – este o măsură care crește costurile de exploatare și agravează riscul operațional: 10% costurile de creditare ale sistemului sanitar Ă 15% costurile de operare Ă 10% contribuție pe venituri ă 35% este mult prea mult față de practicile industriale din prezent;

5. – este o măsură care demonetizează operatorii locali care nu au companii “mamă” care să-i finanțeze: contribuția trebuie plătită trimestrial, încasările contravalorii medicamentelor se fac la 360 de zile;

6. – este o măsură care decapitalizează producătorii autohtoni: normele capitalului de lucru au ieșit din parametri practicilor industriei și riscul blocajului capitalui furnizor este imens;

7. – este o măsură care accentuează dezechilibrul fluxului de numerar: încasările la 360 de zile, creșterea TVA-ului, impredictibilitatea încasărilor au agravat pe tot parcursul anului cash-flow-ul producătorilor;

8. – este o măsură care va arunca în aer costurile în sănătate: operatorii vor vrea să comercializeze volume mici de medicamente scumpe pentru a compensa contribuția pe venituri prin reducerea cheltuielilor operaționale;

9. – este o măsură care reduce șansele sistematizării exporturilor: contribuția cerută la plată se va regăsi și în costurile produselor exportate scăzându-le astfel competitivitatea;

10. – este o măsură care descurajează investițiile în sector: schimbarea regulilor în timpul jocului creează confuzie în rândul jucătorilor care au investit deja două miliarde de euro și neîncredere în rândul investitorilor potențiali.

Medicamentele sunt plătite din rectificare în rectificare, vorbim de arierate de miliarde ca de marunțiș, banii sunt cheltuiți pe medicamente tot mai scumpe fără efecte vizibile asupra stării de sănătate, crește ritmul insolvenței diverșilor operatori și riscul din exploatare, autoritățile nu au un plan concertat de sustenabilizare a sistemului sanitar și nu dialoghează deloc cu investitorii industriali români din industria farmaceutică.

Expresia momentului este “relansare economică”, o folosesc deopotrivă guvernul, oamenii de afaceri, consultanți, băncile, politicienii. Reformarea sistemului de sănătate și stoparea arieratelor, inclusiv prin încurajarea consumului de medicamente generice, o vor autoritățile și o spune FMI-ul. Dacă vrem relansare economică și în industria farmaceutică în paralel cu încurajarea utilizării genericelor, atunci măsură “ordonanței claw-back” nu este o măsură care să fie aplicată investitorilor industriali din România.

Dragoș Damian este CEO al companiei farmaceutice Terapia-Ranbaxy și președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România.