Dragnea: PSD și ALDE nu-l susțin pe MRU la conducerea SIE, ne mai gândim la noapte ce decizie luăm
PSD și ALDE nu îl susțin pe Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, dar se va decide mâine strategie politică care se aplică, a declarat, luni, după ședința coaliției, coordonatorul politic al PSD Liviu Dragnea, care a adăugat că formațiunile se vor gândi în "noaptea aceasta cum e mai bine".
“Am discutat și în coaliție ceea ce am discutat în Biroul Permanent Național. Și noi și ALDE ne menținem hotărârea de a nu-l vota pe Mihai Răzvan Ungureanu”, a spus Liviu Dragnea, la finalul discuțiilor.
El a explicat că încă nu s-a luat o decizie în privința procedurii pe care o vor aplica parlamentarii PSD și ALDE, respectiv de a participa la ședință, dar să nu voteze, sau să absenteze.
Întrebat de jurnaliști dacă este dificil să se ia o decizie, Dragnea a răspuns negativ.
“Nu e dificil, am zis să ne mai gândim noaptea asta și să luăm decizia mâine, cum e mai bine”, a spus coordonatorul PSD.
Ziariștii i-au amintit acestuia că în ședința comună a grupurilor parlamentare ale PSD s-a decis boicotarea ședinței., decizia fiind anunțat chiar de președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, iar Liviu Dragnea a arătat că aceasta poate fi una dintre soluții.
“Este una din variante, dar am zis să ne gândim bine mâine care e cea mai bună”, a afirmat Dragnea.
Referitor la UNPR, Dragnea a precizat că această formațiune politică rămâne consecventă principiilor sale și susținerii propunerii făcută de președintelui Klaus Iohannis pentru conducerea SIE, dar a subliniat faptul că acest aspect nu creează o problemă și guvernarea merge înainte.
“Nu e o problemă în coaliție, nu e o problemă foarte mare, în ceea privește actul de guvernare vom fi împreună la toate voturile care țin de actul de guvernare efectiv”, a spus Liviu Dragnea, el exprimându-și totodată speranța că “nu vor mai apărea probleme” de această natură.