Home Actualitate Dragnea: Nu resping propunerea de amnist...
Actualitate

Dragnea: Nu resping propunerea de amnistiere a primarilor incompatibili. Legea ANI trebuie clarificată

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că nu respinge propunerea lui Crin Antonescu privind amnistierea primarilor acuzați de ANI de incompatibilitate, arătând că trebuie clarificată legea ANI în privința regimului incompatibilităților deoarece a fost înțeleasă greșit.

Dragnea: Nu resping propunerea de amnistiere a primarilor incompatibili. Legea ANI trebuie clarificată
Dragnea: Nu resping propunerea de amnistiere a primarilor incompatibili. Legea ANI trebuie clarificată · Foto: Business Magazin

 “Trebuie analizat cu foarte mare atenție, este un subiect fierbinte de câteva luni de zile, în care tot felul de primari au fost declarați incompatibili de către ANI, cea mai mare parte dintre ei, dacă nu toți, au fost convinși și sunt convinși că ei au acționat corect, supunând că așa au înțeles ei legea”, a afirmat Dragnea, întrebat în legătură cu propunerea lui Crin Antonescu privind o lege de amnistiere a primarilor aflați în conflict de interese “public-public”.

El a spus că și primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a câștigat în instanță pe acestă speță și acest lucru arată că “legea ANI trebuie clarificată, sub nicio formă în restrângerea atribuțiilor ANI, dar trebuie clarificat regimul incompatibilităților”, să fie foarte ușor de înțeles.

“În ceea ce privește amnistia, nu resping această propunere, pentru că, totuși, discutăm de foarte mulți primari. Dacă numărul lor crește foarte mult, trebuie să ne uităm cu foarte multă atenție, fiind vorba de o lege care a fost înțeleasă greșit”, a adăugat Dragnea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună