Dosarul Roșia Montană: Gabriel Resources a investit 900 mil. dolari și a cerut despăgubiri de 6,7 mld. dolari

Gabriel Resources, compania care ar fi urmat să exploateze resursele de aur de la Roșia Montană, a solicitat despăgubiri de 6,7 mld. euro pentru eșecul proiectului. În aceeași vreme, compania ar fi investit 900 mil. euro, conform informațiilor de la Ministerul de Finanțe.

Procesul a fost înregistrat la curtea de arbitraj de la Washington „International Settlement of Investment Disputes” – ICSID. Curtea face parte din Grupul Băncii Mondiale.

Conform datelor oficiale de pe site—ul ICSID, cea mai recentă informație publică despre evoluția procesului este că procedura de arbitraj a fost închisă. Nu este însă clar în acest moment care a fost deznodământul.

Reclamantul a fost Gabriel Resources, care este reprezentat de casa de avocatură Țucă Zbârcea și Asociații din București și de White & Case de la Washington, conform documentelor ICSID.

Guvernul României este reprezentat de LALIVE din Geneva și de Leaua Damcali Deaconu Păunescu din București.

Arbitrajul este prezidat de elvețianul Pierre Tercier, după ce chinezoaica Teresa Cheng a demisionat. Arbitrul ales de Gabriel Resources este argentinianul Horacio Grigera Naon, iar arbitrul desemnat de România este australiano-elvețianul Zachary Douglas.

Într-un răspuns adresat ZF, Ministerul Finanțelor a precizat care au fost reclamațiile din partea Gabriel Resources:

„                – Guvernul a inclus în mod necorespunzător și apoi a menținut o zonă a Proiectului minier aurifer de la Roșia Montană pe o Listă a Monumentelor Istorice începând cu anul 2010.

                  – Organismul competent român (Comisia de specialitate constituită în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor) nu a emis o recomandare cu privire la evaluarea impactului Proiectului minier aurifer de la Roșia Montană asupra mediului timp de aproximativ nouă ani (2006-2015). Ulterior, s-a susținut că nici până în prezent nu este emis un astfel de acord de mediu.

                  – În anul 2013, Parlamentul a inițiat o lege care nu era necesară și, ulterior, a respins proiectul de lege care ar fi permis implementarea Proiectului minier aurifer de la Roșia Montană.

                  – în privința listării zonei Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, s-a susținut că: i) nominalizarea și Listarea UNESCO a făcut implementarea proiectului minier imposibilă din punct de vedere legal, deoarece, din punct de vedere al legislației române, planurile de urbanism trebuie să prioritizeze protejarea moștenirii culturale în dauna drepturilor miniere și trebuie să reflecte ”măsurile de protecție speciale” care se aplică monumentelor istorice care fac obiectul Listării UNESCO; ii) nominalizarea și Listarea UNESCO este fundamentată pe moștenirea culturală a zonei (evaluată ca peisaj) și, prin urmare, peisajul trebuie să fie subiectul unui plan de urbanism care să conțină măsuri speciale de protecție a lui (o noțiune care este incompatibilă cu implementarea proiectului minier); iii)  planurile de urbanism în cauză trebuie să prioritizeze protejarea moștenirii culturale în dauna drepturilor miniere și, prin urmare, este imposibil pentru aceștia să obțină autorizația de construire pentru proiectul minier; iv) întrucât subiectul moștenirii culturale este ”Peisajul minier Roșia Montană”, în conformitate cu Convenția UNESCO, România și-a asumat obligații care sunt incompatibile cu a permite ulterior implementarea proiectului minier; v) deși  UNESCO a recomandat în anul 2018 ca România să își restrângă nominalizarea la lucrările miniere din perioada romană și site-urile arheologice aferente (observând că proprietatea în sine nu constituie peisaj cultural), România nu a urmat această recomandare- care ar fi putut fi compatibilă cu Proiectul minier- și a menținut nominalizarea cu titlul ”Peisajul minier Roșia Montană” tocmai pentru că Listarea UNESCO a fost mereu dorită în scopul de a nu permite ulterior implementarea proiectului minier; și vi) faptul că ”Peisajul minier Roșia Montană” a fost simultan înscris și pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în pericol ”până la îndepărtarea pericolelor asupra integrității sale datorate unor posibile activități extractive miniere” demonstrează și mai mult că a permite ulterior implementarea proiectului minier ar fi incompatibilă cu Listarea UNESCO.

În apărările sale scrise, România a respins acuzațiile reclamanților privind încălcarea acordurilor internaționale mai sus menționate și a prezentat tribunalului arbitral argumentația sa privind culpa proprie a reclamanților pentru faptul că nu au reușit să obțină avizele prevăzute de legislația națională pentru construirea facilităților necesare exploatării miniere din localitatea Roșia Montană și pentru exploatarea minieră propriu-zisă. În privința legii respinse în anul 2013, România a arătat că, în ciuda susținerilor reclamanților, aceasta le era favorabilă și chiar dorită de reclamanți. În plus, s-a arătat că nu exista vreo obligație internațională asumată de România pentru adoptarea legii, astfel încât Parlamentul, care este suveran și reprezintă voința poporului, a decis să nu o adopte, iar această decizie nu poate fi imputată României în plan internațional. România a mai arătat că reclamanții sunt singurii responsabili pentru starea în care se găsesc astăzi, deoarece nu au reușit să obțină nici măcar licența socială pentru exploatarea minieră. Sintagma ”licență socială” este în mod uzual utilizată în industria minieră pentru a exprima suportul pe care companiile, care doresc să exploateze într-o anumită zonă, trebuie să îl obțină din partea comunităților locale și a altor persoane interesate.

Apărarea României a fost realizată pentru a convinge tribunalul arbitral că reclamanții pot, în continuare, să implementeze proiectul minier de exploatare, dar cu respectarea prevederilor legale naționale. Faptul că reclamanții nu au obținut licența socială și că aceștia, prin intermediul societății române care deține licența de exploatare, au eșuat în obținerea avizelor necesare pentru implementarea proiectului minier nu poate constitui o culpă a României.

În privința listării zonei Roșia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO, pentru a apăra deciziile deja luate de unele autorități publice naționale, avocații României au susținut că înscrierea la UNESCO nu aduce atingere dreptului investitorilor să solicite obținerea permiselor necesare pentru realizarea proiectului minier. De asemenea, s-a arătat că decizia de înscriere nu reprezintă o acțiune a României, ci a UNESCO.

De asemenea, informații detaliate despre susținerile părților în acest dosar arbitral se regăsesc pe pagina de internet a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții (https://icsid.worldbank.org).

Hotărârea arbitrală motivată nu a fost comunicată Ministerului Finanțelorpână la data prezentei și nici nu se cunoaște momentul exact al comunicării. Detalii despre caracterul hotărârii arbitrale internaționale și eventualele căi de atac se regăsesc în Convenția pentru reglementarea diferendelor relative la investiții între state și persoane ale altor state, încheiată la Washington la 18 martie 1965, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr.62/1975.”