Dorește cineva o cale ferată?
Visul unui om de afaceri american, John Woods, și al mamei sale, o linie de tren în miniatură construită pe proprietatea lor din Steelville, statul american Missouri, este acum de vânzare, scrie San Francisco Chronicle.
Construcția acesteia a început în anul 2000 și a durat opt ani, dar cei doi nu au apucat să se bucure prea mult de eforturile lor fiindcă au murit între timp.
Calea ferată în miniatură este formată din opt kilometri de linii înguste (ecartament de 381 milimetri), două tuneluri, gară cu trei niveluri, remiză circulară și placă turnantă, vagoane și locomotive, printre care și o copie a unui model cu aburi, o parte din materialul rulant fiind cumpărat de la Glen Bell, fondatorul lanțului de restaurante Taco Bell, și poate fi cumpărată împreună cu o mare parte a proprietății pe care se află pentru suma de12,5 milioane de dolari.