Donald Tusk îndeamnă Republica Moldova, "partener-cheie" al UE, să continue reformele
Uniunea Europeană consideră Republica Moldova un "partener-cheie", a afirmat la Chișinău Donald Tusk, președintele Consiliului European, îndemnând Administrația moldoveană să continue reformele și să intensifice acțiunile anticorupție.
“Am venit în Republica Moldova pentru a arăta că această țară este un partener-cheie al Uniunii Europene. Puteți conta pe susținerea mea”, a declarat Donald Tusk după întrevederea pe care a avut-o la Chișinău cu președintele moldovean, Nicolae Timofti.
“Am discutat cu președintele Timofti despre implementarea Acordului de Asociere, de care vor beneficia toți cetățenii Republicii Moldova. Intensificarea substanțială a relațiilor comerciale bilaterale în 2014 este un semnal că mergem în direcția cea bună”, a spus Tusk, potrivit unui comunicat oficial.
“În același timp, sunt necesare eforturi suplimentare pentru avansarea reformelor într-un sens care să genereze o schimbare autentică, inclusiv pentru cetățenii de rând. Am discutat despre necesitatea reformării sistemului judiciar și despre combaterea corupției, acestea fiind priorități”, a subliniat Tusk.
“Am văzut în propria mea țară (Polonia – n.red) că merită să fie asumate reformele dificile. În acest moment, Republica Moldova se confruntă cu dificultăți atât pe plan intern, cât și pe fondul instabilității și incertitudinii regionale. Vrem să oferim asistență Republicii Moldova pentru a construi o poziție puternică față de exterior și pentru a deveni credibilă pe plan intern, o problemă pe care o vom aborda în continuare la summitul Parteneriatului Estic, programat la Riga luna viitoare”, a insistat Tusk.