Donald Trump renunță la salariul de președinte pe toată durata mandatului
Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, a declarat că va renunța la salariul prezidențial pe perioada mandatului său, adăugând că nici nu cunoaște suma pe care ar putea-o primi, informează Huffington Post.
”Nici măcar nu știu despre ce sumă este vorba. Știi care este salariul unui președinte?”, a întrebat-o Donald Trump pe jurnalista care îl intervieva, Leslie Stahl.
Salariul unui președinte american este de 400.000 de dolari.
”Nu voi primi salariul”, a adăugat Trump chiar și după ce a aflat suma salarială în cauză.
Trump ar putea deveni cel de-al treile președinte al SUA care nu va accepta salariul. Herbert Hoover și John F. Kennedy și-au donat de asemenea salariile pentru a susține activități caritabile.
Președintele ales al Statelor Unite a declarat pe durata campaniei electorale că nu va primi salariul prezidențial ”pentru că acesta nu înseamnă mare lucru pentru el”.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro