Dolarul și francul elvețian ar putea trece de 5 lei în 2015, în timp ce cursul leu-euro va rămâne stabil
Tensiunea românilor cu credite în franci elvețieni și dolari a atins în primul trimestru cote alarmante după ce cele două valute au spart, în premieră, pragul de 4 lei. Părerile analiștilor cu privire la cotațiile DIN IUNIE ȘI de la sfârșitul anului 2015 sunt împărțite: în timp ce unii economiști estimează apropierea francului de un nou maxim de 5 lei, alții cred că dolarul va urca până la acest…
Francul a început raliul în ianuarie, cotația dintre leu și moneda elvețiană atingând valori record după ce banca centrală a Elveției a renunțat la plafonul de 1,2 franci pentru un euro. Francul elvețian a crescut atunci cu peste 20% în numai câteva zile, iar cursul a atins un vârf de aproape 4,6 lei/franc elvețian în a doua jumătate a lunii ianuarie. Ulterior, cotațiile au scăzut spre 4,1 lei, dar cursul este în continuare cu circa 12% peste nivelul din decembrie. Debitorii în franci suportaseră deja o apreciere a monedei elvețiene cu 60% la începutul crizei, iar mulți au ajuns să plătească acum rate duble față de cele ini-țiale.
Primăvara a venit cu un nou episod de volatilitate pe piața valutară. Dolarul a început să accelereze în martie, cursul trecând în premieră peste pragul de 4 lei/dolar. Față de acum un an moneda americană a câștigat 30%. Dolarul se mai ap-ropiase de pragul de 4 lei și la jumătatea lunii ianuarie, dar atunci nu a reușit să treacă peste acest nivel, iar în săptămânile următoare chiar a consemnat o tendință de depreciere. În martie însă, dolarul a urcat puternic și a depășit până și francul elvețian la cursul BNR.

Tema cursului de schimb a fost și rămâne foarte prezentă în spațiul public. Evoluția cursului este un subiect extrem de sensibil pentru români având în vedere că peste 60% dintre împrumuturile contractate de populație și companii sunt în valută, cea mai mare parte fiind în euro. În aceste condiții, episoadele de depreciere a leului au un efect psihologic puternic asupra românilor. Stocul creditelor în valută acordate persoanelor fizice era în noiembrie de echivalentul a 62 mld. lei (14 mld. euro), din care aproape 84% erau împrumuturi acordate în euro și 15,7% reprezentau finanțările în franci elvețieni, potrivit datelor BNR. Creditele în dolari americani reprezentau numai 0,5%.
Cea mai importantă consecință a deprecierii leului este îngreunarea poverii creditelor în valută, care devine tot mai greu de suportat la un palier de curs mai ridicat. În aceste condiții, perioadele de stabilitate a cursului vin ca un moment de respiro pentru clienții cu credite în valută, pe umerii cărora s-a acumulat o presiune uriașă în anii de criză.
Raiffeisen Bank anticipează un curs de 4,45 lei/euro pentru jumătatea acestui an și de 4,40 lei/euro pentru sfârșitul anului. Cotația leu/franc va rămâne în jurul pragului de 4, în timp ce cursul leu/dolar ar urma să ajungă în iunie la 4,45, iar în de-cembrie la 4,9 lei/dolar, în viziunea Raiffeisen Bank. „În scenariul nostru de bază ne așteptăm la o evoluție stabilă a cursului leului față de euro. Cu toate acestea, episoadele de volatilitate sunt foarte posibile, generate atât de factori externi, cât și interni“, spune Ionuț Dumitru, economistul-șef al Raiffeisen Bank.
Pe plan intern, eventualele tensiuni la nivel politic și în relația cu FMI/CE ar putea crea volatilitate în piețele financiare lo-cale. În particular, materializarea propunerilor recente legate de noul Cod fiscal ar putea atrage deraierea și de jure a acor-durilor cu FMI/CE, și în mod special o reacție negativă din partea Comisiei Europene. Factorii externi sunt legați de evoluția evenimentelor din Grecia și Ucraina, dar și de modul cum FED-ul american va gestiona procesul de normalizare a dobânzilor în SUA, în opinia economistului-șef al Raiffeisen Bank.

Așteptările BCR sunt pentru un curs leu/euro tranzacționat în jurul unei valori medii de 4,45, iar grupul Erste anticipează pentru sfârșitul anului un curs EUR-CHF în jur de 1,13 și un curs EUR-USD în jur de 1,04, ceea ce sugerează rate de schimb potențiale pentru leu/franc și leu/dolar: respectiv 3,94 și 4,28, spune Radu Crăciun, economistul-șef al BCR.
„Episoadele de volatilitate cred că sunt posibile și vor fi cauzate mai degrabă de evoluțiile din regiune, precum cele legate de relația Greciei cu zona euro sau de Ucraina.
Devalorizarea leului față de franc și dolar influențează diferit actorii economici. Astfel, cei care au credite în franci și dolari vor avea rate de plată în creștere, în această categorie intrând și România pentru obligațiunile denominate în dolari. În ceea ce privește comerțul exterior, impactul major va veni din partea aprecierii dolarului care va face importurile de hidrocarburi mai scumpe, iar exporturile spre SUA, Orientul Mijlociu sau Asia, de obicei denominate în dolari, mai competitive“, susține Radu Crăciun.
În scenariul macrofinanciar central, Banca Transilvania previzionează o medie anuală pentru cursul leu/euro de 4,42 în 2015 și de 4,39 în 2016. „Din perspectiva termenului mediu ne așteptăm la o apreciere ușoară a leului în raport cu moneda unică europeană, pe fondul intrării economiei interne într-un nou ciclu investițional, cu impact asupra direcției de circulație a fluxurilor financiare internaționale“, spune Andrei Rădulescu, senior economist la Banca Transilvania.