Doi polonezi la preț de un francez

O anchetă a El Pais, unul dintre ziarele cu cea mai mare circulație din Spania, cu o orientare politică ușor spre stânga, atrage atenția asupra statutului muncitorilor străini de pe șantierul naval francez Saint-Nazaire – din care spaniolii, polonezii, românii, balticii și oameni din alte nații care muncesc acolo fac un adevărat Turn Babel, iar guvernul de la Paris un exemplu de luptă eroică pentru păstrarea activelor strategice în patrimoniul național.

Articolul din El Pais face parte din inițiativa jurnalistică ”Europa cetățenilor“, finanțată de Parlamentul European.

Într-o zi, șefii unei oarecare companii l-au trimis pe Fran Martinez să instaleze conducte în Franța. Proiectul era promițător, dar ceea ce a descoperit spaniolul atunci când a ajuns a fost uimitor, în sens negativ. A fost cazat într-o casă pe care o împărțea cu toți colegii săi, unde cel mai nefericit dintre membrii echipei trebuia să doarmă pe hol. ”Situația spaniolilor din Franța este deplorabilă, dar pentru polonezi sau români este chiar criminală“, a povestit el. ”Tot ceea ce vă pun pe statul de plată este o minciună“, spune muncitorul galician de 42 de ani, care timp de patru luni a construit supermarketuri în Paris și a lucrat alte patru luni în Saint-Nazaire, un mic oraș situat la gura râului Loara.

Cândva un simbol al mândriei industriei naționale, șantierele navale din Saint-Nazaire au devenit emblema unei paradigme căreia UE vrea să-i pună capăt: muncitori detașați care migrează în țările membre, dispuși să accepte salarii mai mici și condiții de muncă inferioare. Acolo, ei speră că se vor împlini în viitorul apropiat prevederile din acordul convenit de liderii UE la Bruxelles – ca lucrătorii migranți să fie încorporați în forța de muncă locală.

Alain Georget este unul dintre cei 8.000 de muncitori care își câștigă existența lucrând pe șantierele navale Saint-Nazaire, unde, până de curând, se construiau cisterne de gaze naturale și nave purtătoare de elicoptere. ”Condițiile de muncă pentru muncitorii francezi sunt într-adevăr rele: trebuie să-și forțeze limitele fizice la nesfârșit, pe salarii insuficiente și cu programe de lucru proaste“, explică Georget. ”|nsă muncitorii detașați sunt de obicei într-o situație mult mai gravă.“

Condițiile proaste și vulnerabilitatea și insecuritatea locurilor de muncă sunt lucruri care au făcut dificilă contactarea lucrătorilor de pe șantier.

Libera circulație a muncitorilor constituie unul dintre cei trei piloni fundamentali ai UE. Două milioane de europeni sunt trimiși în alte țări membre de către angajatorii lor. |n Germania, o treime din cei 30.000 de lucrători din abatoare este formată din valurile de migranți veniți din sudul sau estul Europei. Companii cu sediul în Luxemburg au angajat muncitori francezi doar pentru a-i trimite mai târziu în țara lor de origine, un mod de a face economii la cheltuieli sociale. |n sectorul construcțiilor din Belgia – în care o treime din muncitori sunt detașați – au existat cazuri de 22 de niveluri de subcontractare. Unele companii au întins decalajul salarial dintre cei mai vechi angajați și noii veniți, străini, la maximum, profitând de faptul că statisticile privind reglementarea detașărilor sunt depășite cu circa 20 de ani, iar reformele nu au fost încă implementate.

Muncitorul detașat, după ce a fost angajat în țara de origine – a nu se confunda cu cetățeanul UE care migrează în mod voluntar pentru a căuta un loc de muncă într-un alt stat membru – ar trebui să beneficieze de aceleași contracte ca omologii lor localnici din țara membră a UE, potrivit acordului de la Bruxelles adoptat în octombrie. Acordul va intra în vigoare peste ani de zile. UE menține un principiu fundamental în această reformă: salarizarea este aceeași pentru aceeași activitate în același loc. Un exemplu ar fi lucrătorii slovaci subcontractați la Viena, care au acum dreptul la același bonus de Crăciun pe care îl primesc colegii lor austrieci.

Din parcarea angajaților din Saint-Nazaire lipsesc plăcuțele de înmatriculare franceze, dar există o mulțime de camioane din Polonia, Ungaria și din țările baltice. De asemenea, se pot observa cu ușurință mașini spaniole, portugheze sau grecești și chiar din țări care nu fac parte din UE, cum ar fi Serbia și Ucraina. Sindicatele au calculat că în Saint-Nazaire există mai mult de 2.000 de muncitori detașați. ”Șantierul naval a devenit un Turn Babel. Este complicat și ineficient să lucrezi cu oameni cu care nu poți să comunici“, explică Georget, delegat sindical al Confederației Generale a Muncii.

Arhitectura și țesătura urbană ale Saint-Nazaire pot face un vizitator să creadă că acest oraș cu aproximativ 70.000 de locuitori nu are vreo valoare istorică deosebită. |nsă baza de beton de 18 metri pe 300 metri de pe țărm spune altceva. Construcția proiectată de naziști a apărut în timpul ocupației germane pentru adăpostirea și repararea unei părți a flotei germane din Atlantic. Baza pentru submarine a devenit o țintă preferată pentru bombardamentele aliaților, iar din această cauză până la sfârșitul războiului orașul a ajuns în ruină și pustiu.

Cu toate acestea, baza a rezistat și micul contingent al trupelor naziste din Saint-Nazaire a fost ultimul grup din toată Europa de Vest care s-a predat, la un an după eliberarea Parisului și la două săptămâni după sinuciderea lui Hitler. Saint-Nazaire, fost port de comerț cu sclavi, și-a schimbat din nou atenția spre Atlantic după război. Astăzi, aici se construiesc cele mai mari nave de croazieră din lume.

Șantierul naval nu se închide niciodată – există întotdeauna cineva care lucrează până târziu. Mulți dintre sudorii sau dulgherii detașați din Saint-Nazaire nu știu care le sunt drepturile stabilite prin acordul de la Bruxelles și sunt înșelați să lucreze mai multe ore decât cele prevăzute în contractele lor, spune Georget. El crede că anchetele celor de la protecția muncii ar trebui să descopere corupția din industrie care continuă să existe în paralel cu aceste noi acorduri. ”Contractul semnat poate fi legal, dar când vine vorba de muncitori detașați, promisiunile pe care acestea le conțin nu sunt aproape niciodată îndeplinite“, spune liderul sindical. ”Cei ca noi, dar angajați în Franța au săptămâna de lucru de 35 de ore, în timp ce muncitorii detașați sunt dispuși să lucreze și 50 de ore, iar aceasta pentru bani mai puțini.“

|n cea mai mare parte a timpului, lucrătorii detașați din Saint-Nazaire trăiesc o viață simplă, dominată de rutină. Cei mai mulți dintre ei nu stau mai mult de un an. Deși condițiile lor de muncă sunt mai rele decât ale colegilor localnici, unii dintre străini pot câștiga lunar de până la patru ori venitul din țara lor doar acceptând salariul minim din Franța. Ei vin acolo să economisească cât mai mult posibil și să se întoarcă în țara lor pentru a continua să lucreze la aceeași companie. Eforturile de a ajunge la un acord la Bruxelles au scos în evidență divergențele dintre Est și Vest.

Președintele francez, Emmanuel Macron, a făcut din această problemă prima sa ”cause célèbre“ în Europa și a reușit să pună lucrurile în mișcare. ”Am oprit companiile mari care angajează forță de muncă străină cu singurul obiectiv de a reduce costurile de producție“, spune Anges Jongerius, o europarlamentară olandeză. Ea subliniază faptul că există muncitori detașați care trăiesc în condiții ”inacceptabile“ și că, atunci când reforma va căpăta forță, angajatorii vor fi obligați să acopere costurile traiului și de transport ale acestora. Polonia a respins reforma lui Macron, pe care o consideră prea radicală. Din 1,9 milioane de astfel de muncitori, circa 420.000 sunt polonezi, cel mai mare număr dat de o țară a UE, potrivit datelor Comisiei Europene. 420.000 de persoane sunt o masă de alegători deloc de neglijat. Ungaria, Lituania și Letonia susțin poziția Varșoviei.

În Franța ar fi 300.000 de muncitori detașați. Un număr suficient de mare pentru a fi exploatat politic. Rata șomajului din Saint-Nazaire este de 8,5%, sub media regională (Pays de la Loire) și națională. Nu se poate spune că orașul este în criză. ”Este un exemplu de renaștere industrială de succes“, spune pentru Bloomberg Goulven Boudic, profesor de științe politice la Universitatea din Nantes. Pe lângă port și șantierele navale, un alt angajator important al orașului este o fabrică Airbus, cu 3.000 de angajați. Producția acolo duduie datorită boomului din industria aeronautică. Cu toate acestea, pe piața muncii sunt tensiuni. Șomajul mic reflectă, printre altele, lipsa de angajați cu calificarea potrivită economiei locale. De altfel, după cum spune David Samzun, primarul socialist al Saint-Nazaire, șomajul nu este atât de redus pe cât ar trebui având în vedere activitatea economică. Concurența este serioasă. ”Polonezi, lituanieni, români, toți vin din țări cu tradiție serioasă în construcția de nave“, explică Christophe Morel, un reprezentant sindical. Pentru a pregăti un tânăr în meseriile necesare șantierului este nevoie de circa patru ani.

”Muncitorii detașați și dumpingul salarial sau social îngreunează angajarea tinerilor localnici“, explică Xavier Perrin, viceprimar al orașului, care crede că folosirea lucrătorilor detașați promovează idei naționaliste și populiste, în condițiile în care Saint-Nazaire ar trebui să fie o emblemă a succesului globalizării. |nainte de alegerile parlamentare de anul trecut, a existat teama că tensiunile create de muncitorii detașați vor aduce un aport semnificativ de voturi Frontului Național, un partid xenofob. Președintele Emmanuel Macron a ales Saint-Nazaire pentru prima sa deplasare oficială. Pretextul a fost vizitarea navei gigant MSC Meraviglia, construită acolo, dar Macron s-a folosit de prilej pentru a se afișa printre muncitori și a le promite că locurile lor de muncă sunt sigure. Una dintre primele decizii importante pe care le-a luat președintele a fost să naționalizeze șantierele pentru a nu fi preluate de o companie italiană. 

Pedro, un specialist în conducte în vârstă de 43 de ani venit din nordul Portugaliei, spune, la o bere după treabă alături de trei colegi francezi, că în ultimii cinci ani a lucrat în rafinării, șantiere navale și fabrici de produse lactate din Franța, Germania și Regatul Unit și că nu a simțit niciodată ostilitate față de colegii săi francezi, spre deosebire de Marea Britanie. |nsă știe că există tensiuni. Salariul minim în Portugalia este la jumătate din cel din Franța. |n Polonia, salariul minim este cu 1.000 de euro mai mic.

Samuel, un francez de 36 de ani, spune că nu are nimic împotriva lucrătorilor detașați, dar își exprimă regretul față de faptul că subcontractanții pentru care aceștia lucrează caută forță de muncă ieftină din întreaga Europă.

Pe strada Penhoet, care duce la intrarea în șantierele navale, șase agenții de recrutare au toate anunțurile din ferestrele lor ștampilate cu ”Urgent“: caută electricieni, vopsitori industriali, sudori, specialiști în conducte și constructori de boilere.
Măsurile aprobate la Bruxelles vor crește costurile și sarcina administrativă ale muncii prin detașare. Doar 0,4% dintre muncitori ajung în țări cu un salariu minim mai bun decât cel din țara lor de origine, iar din această cauză impactul lor economic la scară globală este foarte limitat.

Cu toate acestea, în Saint-Nazaire, angajații consideră că aceste măsuri vor avea un mare impact economic și, în final, vor pune capăt inegalității salariale. Martínez, care a plecat de la compania galiciană pentru că nu i-au fost plătite orele suplimentare din Franța, speră că angajații nu se mai vor simți discriminați în Europa datorită naționalității lor.