DNA va avea competențe doar pe infracțiunile cu daune mai mari de un milion de euro
Direcția Națională Anticorupție va avea competențe, începând de miercuri, pentru cercetarea infracțiunilor vamale și de evaziune doar cu daune mai mari decât echivalentul în lei a un milion euro, ordonanța de urgență care modifică competența DNA fiind deja aprobată de Guvern și publicată în Monitor.
Ordonanța de urgență a fost publicată miercuri în Monitorul Oficial și intră astfel în vigoare din aceeași zi.
Actul normativ stabilește că DNA este competentă să efectueze urmărea penală, în cazul infracțiunilor prevăzute la articolele 246, 247 și 248 din Codul penal, dacă s-a constatat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a un milion de euro. “Cauzele înregistrate la DNA anterior intrării în vigoare a ordonanței se soluționează de către această structură specializată”, se arată în actul normativ.
Săptămâna trecută, surse guvernamentale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul a discutat eliminarea din competența DNA a cerectării infracțiunilor vamale și de evaziune fiscală cu daune sub un milion euro echivalent în lei, anchetarea acestor cazuri urmând să treacă în atribuția parchetelor.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro