Ce a discutat ministrul finanțelor Marcel Boloș cu contabilii care au protestat luni: se va analiza dacă decontul de TVA precompletat de ANAF corespunde cu cifrele companiilor. 1.300 de contabili și consultanți fiscali au protestat luni împotriva e-TVA și a altor măsuri fiscale
Circa 1.300 de consultanți fiscali, contabili și antreprenori au protestat luni în București și au cerut, printre altele, eliminarea e-TVA și consultare din partea guvernului pentru modificările fiscale. Protestul vine în contextul în care guvernul a introdus, recent, măsura e-TVA,…
Circa 1.300 de consultanți fiscali, contabili și antreprenori au protestat luni în București și au cerut, printre altele, eliminarea e-TVA și consultare din partea guvernului pentru modificările fiscale. Protestul vine în contextul în care guvernul a introdus, recent, măsura e-TVA, care este o nouă modalitate pentru companii de a transmite către Agenția Națională pentru Administrare Fiscală (ANAF) decontul de TVA pentru contribuabili. Protestatarii, care au pornit din Piața Victoriei, au fost primiți la consultări la Ministerul de Finanțe de către ministrul Marcel Boloș.
„A fost o discuție foarte bună, pentru care le mulțumesc celor prezenți. Pentru că au venit cu o atitudine constructivă, deschiși să găsim rezolvãri eficiente și punctuale la îngrijorările și nemulțumirile lor. Au recunoscut și dumnealor nevoia imperioasă de a introduce instrumente moderne digitale pentru colectarea TVA, care să aibă impact pozitiv asupra deficitului bugetar excesiv al României. Cea mai importantă concluzie cu care am plecat este că vom asigura un dialog permanent, care în final să genereze decizii echitabile și corecte de ambele părți. Pe noi să ne ajute să combatem evaziunea și să reducem gap-ul de TVA, așa cum ne-am asumat în fața Comisiei Europene și a OECD, iar pentru ei să însemne măsuri care să aducă claritate și să nu îi supună la eforturi suplimentare în activitatea pe care o desfășoară”, a transmis ministrul Marcel Boloș.
Contabilii și antreprenorii au cerut eliminarea e-TVA și consultări cu mediul de business pentru modificările fiscale, în cadrul protestului.
„Cerem eliminarea E-TVA și oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanțe de urgență emise noaptea. Este vital ca vocea noastră să fie auzită și să participăm activ la masa negocierilor cu Ministerul de Finanțe. Dorim un dialog constructiv și implicarea noastră directă în procesul de luare a deciziilor care ne afectează viețile și afacerile”, au transmis organizatorii.
În cadrul întâlnirii cu ministrul de finanțe, au fost abordate principalele preocupări ale profesioniștilor contabili, care au prezentat îngrijorări cu privire la impactul reglementărilor recente asupra activității lor și asupra mediului de afaceri în general, transmite ministerul.
Ce s-a discutat, conform reprezentanților Ministerului de Finanțe:
- implementarea e-TVA: reprezentanții contabililor au subliniat că sunt deschiși în ceea ce privește măsura, dacă își va dovedi eficiența. Ministrul Marcel Boloș i-a invitat să fie parte din comitetul e-TVA, în cadrul căruia se va analiza acuratețea datelor generate de acest instrument, urmând ca o decizie privind posibilitatea prorogării sistemului să fie luată în baza rezultatelor preliminare;
- implementarea e-Factura în regim B2C și protecția datelor cu caracter personal: MF a dat asigurări că implementarea sistemului se va realiza în conformitate cu cele mai bune practici de securitate a datelor și că nu se va solicita CNP-ul persoanelor fizice pentru care se emite factura. Echipa MF a explicat că lucrează la un sistem prin care datele cu caracter personal regăsite pe factura electronică să fie convertite într-o formă de identificare fiscală care să nu permită corelarea directă cu identitatea persoanei pentru care s-a emis factura. De asemenea, echipa MF a prezentat deschidere față de realizarea unui studiu privind implactul implementării acestei măsuri asupra comportamentului consumatorilor;
- revenirea la legea prevenției: ministrul Finanțelor a subliniat că nu exclude această posibilitate și a solicitat din partea reprezentanților contabililor o propunere concretă în acest sens;
- simplificarea procesului de declarare prin eliminarea unor declarații acolo unde există deja informații: Echipa MF a subliniat că vor fi pași făcuți în acest sens, unul fiind modificarea/eliminarea D394;
- nevoia de predictibilitate în sistemul fiscal: Ministrul Marcel Boloș a propus organizarea unui comitet de fiscalitate, cu accent asupra normelor și procedurilor fiscale, la care să fie invitați delegați ai organizațiilor profesionale /patronatelor/sindicatelor reprezentative, care să aibă întâlniri trimestriale în care să fie discutate orice eventuale modificări de această natură care se au în vedere;
- se va analiza posibilitatea compensării concediilor medicale cu contribuțiile sociale, fiind însă necesară o discuție la nivelul Guvernului României;
- se va analiza posibilitatea de a acorda credit fiscal pentru achiziția caselor de marcat care pot tipări bonuri QR;
- vor urma noi discuții în care să fie analizate punctual situațiile întâmpinate de contribuabili în completarea declarațiilor e-Transport;