Directorul Starbucks, Howard Schultz, și-a dat demisia
Directorul executiv al lanțului de cafenele Starbucks, Howard Schultz, va renunța la funcție începând cu 2017, urmând să ocupe poziția de președinte executiv și să se concentreze pe creșterea de noi branduri de lux Starbucks, potrivit BBC. Schultz va fi…
Directorul executiv al lanțului de cafenele Starbucks, Howard Schultz, va renunța la funcție începând cu 2017, urmând să ocupe poziția de președinte executiv și să se concentreze pe creșterea de noi branduri de lux Starbucks, potrivit BBC.
Schultz va fi înlocuit de Kevin Johnson, actualul număr doi în ierarhia companiei, care lucrează de șapte ani la Starbucks.
Schultz lucrează în companie de 30 de ani. S-a alăturat firmei în 1982, dar a renunțat la funcția de director executiv în 2000, revenind în aceeași poziție în 2008.
Directorul s-a plâns de popularitatea magazinelor online care îi țin pe oameni în case, departe de magazinele de pe stradă sau din mall-uri. Acum, acesta lucrează la inovarea, designul și dezvoltarea Starbucks Reserve Roasteries.