Directorul Expert Forum: Este complet inacceptabil că nicio autoritate publică nu sune nimic oficial despre situația de la Sectorul 1
Este complet inacceptabil că nicio autoritate publică nu sune nimic oficial despre situația de la Sectorul 1, spune directorul ExpertForum, Sorin Ioniță: „BEC nu mai are purtător de cuvânt? AEP? Poliția? Procuratura? Suntem pe cont propriu”.
„Ce-i complet inacceptabil este că nici o autoritate publică să nu spună nimic oficial despre situația de la Sectorul 1: care-i treaba, în ce stadiu sunt lucrurile, ce urmează să facă. Timp de o zi și jumătate, aproape. BEC nu mai are purtător de cuvânt? AEP? Poliția? Procuratura? Suntem pe cont propriu, cetățeni și câțiva jurnaliști verificăm informații fragmentare primite de la partide și dăm in bobi”, scrie pe Facebook directorul ExpertForum, Sorin Ioniță.
El întreabă dacă este adevărat că au dispărut doi președinți de secție de vot.
„Nu pot fi găsiți să semneze ce-i de semnat, la două zile după vot? O să căutăm să aflăm cine sunt membrii BEC 1 și președinții celor 10 secții cu problema, nume și prenume. Vor trebui intervievați”, conchide Ioniță.
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a cerut renumărarea voturilor și susține că a câștigat un nou mandat: „Am în plus 200 de voturi față de Clotilde Armand”.
La rândul său, Clotilde Armand a chemat poliția la Biroul Electoral din Sectorul 1, acuzând o tentativă de fraudă electorală.