Dinți de argint și sfârcuri de aramă

În vara anului 1972 un chimist din Roma, pe nume Stefano Mariottini, se afla în vacanță în Calabria. Distracția momentului era pescuitul subacvatic în zona localității Riace – aflată undeva pe talpa cizmei. Într-una din scufundări Mariottini a zărit un braț ieșind din nisipul de pe fundul mării – imaginea era cât se poate de realistă și la început s-a speriat, a crezut că este vorba de un cadavru. Apropiindu-se, și-a dat seama că este vorba de o statuie și a început să sape.

Detalii anatomice extrem de amănunțite au început să iasă la iveală și omul mărturisea, într-un interviu televizat, că se simțea îm-pins să continue, fermecat de armonia corpului pe care îl descoperea. În cele din urmă scafandrii profesioniști au adus la suprafață cele două statui grecești pe care le puteți vedea aici (și în realitate la Muzeul Național din Reggio Calabria). Descoperirea era cu atât mai importantă cu cât bronzuri atât de vechi nu prea se mai găsesc, multe fiind topite de-a lungul timpului de tot soiul de idioți, pentru tunuri.

Nătânga lume modernă a studiat cele două statui, dar nu a izbutit să își dea seama cine sunt cele două personaje, așa că sunt numite, stupid, Riace A și Riace B. Specialiști cred că sculpturile înfățișează doi eroi de-ai lui Eschil sau, poate, luptători de la Marathon. {i, deși statuile au fost create la patru decenii distanță, sunt influențate de opera și teoriile sculptorului Policlet.

Aici am vrut să ajung. Sculptura greacă veche a fost dominată mult timp de un puternic realism. Policlet a venit cu idei noi și a stabilit noi canoane în proporții, în dinamica corpurilor și în reprezentarea acestora; de cele mai multe ori trupul nud al omului nu este extrem de agreabil privirii și mă gândesc că, chiar într-o societate extrem de procupată de condiția fizică, așa cum a fost Grecia antică, artiștii au avut mereu de dus o luptă. Pe de altă parte, chiar și reprezentarea unui trup perfect proporționat induce, de multe ori, un sentiment neplăcut, uncanny (Google) plus plictiseală. Așa că Policlet a impus o nouă dinamică și noile sale reguli.

Realismul i-a împins pe sculptor și pe discipolii săi să pună statuilor dinți de argint și sfârcuri și buze din aramă, dar, pentru a obține armonia supremă, au preferat să ignore anumite detalii anatomice care îi încur-cau. Riace A și B nu au noadă, iar adâncitura aflată de-a lungul spinării este nenatural de pronunțată. {i mai sunt și alte detalii anatomice modificate, iar rezultatul este extrem de armonios și plăcut privirii – vă amintiți încântarea lui Mariottini, la 15 metri sub apă, în timp ce dezvelea un braț de bronz?

Voi trece acum la printarea 3D. Este o tehnologie minunată, care poate da insului libertatea de a-și materializa ideile rapid și original. Îți poți printa cana de cafea, eventual cu mânerul înăuntru, pentru originalitate, îți poți printa cadourile, lămpile, te poți printa în întregime, nud – dacă te țin abdomenul și bicepșii – eventual fără noadă, pentru un rezultat mai armonios.
Schimbările pe care noua tehnologie le poate aduce sunt de neimaginat acum, tot așa cum creatorii primelor calculatoare personale nu și-au putut imagina modul în care munca lor va schimba lumea. Sau cum tăvălugul fotografiei digitale a măturat talente, companii și tehnologii. Cred, totuși, că toate acestea nu ar fi fost posibile fără Policlet și statuile sale cu dinți de argint, sfârcuri de aramă și lipsite de coccis.