Home Actualitate Din culisele tranzacției prin care Pavăl...
Actualitate

Din culisele tranzacției prin care Pavăl Holding a preluat Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveția: Cine sunt executivii implicați în preluarea complexului hotelier de cinci stele

Pavăl Holding a preluat complexul hotelier de cinci stele Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveția, alături de lituanienii de la Apex Alliance. Printre executivii care au fost implicați în preluarea complexului hotelier de cinci stele se numără Narcisa Patrulescu, head of…

Din culisele tranzacției prin care Pavăl Holding a preluat Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveția: Cine sunt executivii implicați în preluarea complexului hotelier de cinci stele
Din culisele tranzacției prin care Pavăl Holding a preluat Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveția: Cine sunt executivii implicați în preluarea complexului hotelier de cinci stele · Foto: Business Magazin

Pavăl Holding a preluat complexul hotelier de cinci stele Waldhaus Flims Wellness Resort din Elveția, alături de lituanienii de la Apex Alliance. Printre executivii care au fost implicați în preluarea complexului hotelier de cinci stele se numără Narcisa Patrulescu, head of real estate investment la Dedeman, și Rene Schob, head of tax & legal and board member la KPMG, potrivit unei postări de pe LinkedIn.

Narcisa Patrulescu lucrează în poziția de head of real estate investments în cadrul Dedeman încă din 2019. Anterior, ea a lucrat pe mai multe poziții la Colliers International, ultima fiind de senior transaction manager.

„Sunt încântată să anunț achiziția cu succes a resortului iconic Waldhaus Flims Wellness. Acest hotel remarcabil, cu istoria sa bogată și împrejurimile naturale uimitoare, este un plus fantastic pentru portofoliul nostru”, scrie Narcisa Patrulescu pe pagina sa de LinkedIn.

Una dintre reacțiile la postarea sa a fost a lui Rene Schob, care a spus că “a fost o plăcere să fiu alături de echipa ta în această achiziție”.

Prin această achiziție, Paval Holding va face a doua sa investiție internațională de marcă, după achiziția celebrului Grand Hotel Gardone din Italia în 2023. Între timp, Apex Alliance își va extinde portofoliul la 17 hoteluri din întreaga Europă. În calitate de francizor oficial, ea reprezintă branduri de renume mondial, precum Hilton, Marriott și Radisson.

Rene Schob este head of tax & legal and board member la KPMG, companie la care lucrează încă din 2016.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună