Home Actualitate "Die Hard 6", în pregătire la Hollywood:...
Actualitate

"Die Hard 6", în pregătire la Hollywood: Bruce Willis, dorit din nou în rolul principal

"Die Hard 6", al șaselea film din seria cinematografică "Greu de ucis", a intrat în etapa de preproducție, la Hollywood, informează site-ul publicației americane The Hollywood Reporter.

Această franciză cinematografică de succes, al cărei personaj central este curajosul polițist newyorkez John McClane, va continua cu un al șaselea film, ce va fi produs de studioul Fox. Cineastul Len Wiseman, care a regizat “Greu de ucis 4/ Live Free Or Die Hard”, și producătorul Lorenzo di Bonaventura vor colabora la noul proiect cinematografic.

Noul film nu are deocamdată un scenarist, însă, potrivit presei de specialitate, “Die Hard 6” va fi un “prequel” – film a cărui acțiune precede evenimentele relatate în seria originală. Cu o acțiune plasată în 1979, noul film va prezenta felul în care curajosul și ingeniosul John McClane a devenit polițistul atât de iubit de spectatori.

Producătorii de la Hollywood vor ca Bruce Willis să joace încă o dată rolul polițistului John McClane, iar un alt actor va interpreta o versiune mai tânără a aceluiași personaj.

Franciza “Die Hard/ Greu de ucis”, al cărei prim film a fost lansat în 1988, a obțiunut încasări de peste 1,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial.

Cel mai recent film din serie, “Și mai greu de ucis/ A Good Day to Die Hard”, lansat pe marile ecrane în 2013, a obținut încasări de 304,6 milioane de dolari pe plan mondial.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună