Diagnostic pentru cinci țări
Laurențiu Luca a devenit anul trecut managing director al diviziei de diagnostic a medicover la nivelul Europei de Sud-Est. Ce presupune conducerea unei afaceri medicale private de 57 de milioane de euro și peste 1.700 de angajați, cum vede el sistemul românesc de sănătate și unde se plasează acesta în raport cu celelalte piețe de care este responsabil?
În ultimii ani afacerea a înregistrat creșteri constante de două cifre și ne așteptăm să avansăm în același ritm în continuare”, descrie Laurențiu Luca evoluția businessului de care este responsabil. El ocupă rolul de managing director pentru Europa de Sud-Est al Synevo, după ce anterior a condus businessul suedezilor timp de aproximativ doi ani pe piața locală. Cu promovarea recentă, a devenit responsabil de un business care ajungea la finalul anului 2017 la o valoare cumulată de 57 de milioane de euro și o echipă de peste 1.600 de angajați.
În ceea ce privește Synevo România, afacerea a înregistrat în 2017 venituri de 46,9 milioane de euro, în creștere cu 18,3% față de anul anterior, iar numărul total de angajați a ajuns la 898. Datele mai recente arată că în primele trei trimestre ale anului trecut, Synevo România a ajuns la venituri de 39,4 milioane de euro, iar creșterea previzionată pentru întreg anul 2018 era tot de două cifre.
Potrivit lui, funcția dobândită anul trecut trece însă dincolo de cifre și presupune o administrare eficientă a operațiunilor Synevo din această regiune, compusă din România, Moldova, Serbia, Bulgaria și Georgia, în concordanță cu strategia de dezvoltare a grupului Medicover. De asemenea, rolul presupune și identificarea oportunităților de piață care să ajute la extinderea businessului de laborator în regiune. „Un alt obiectiv de management al grupului Medicover, în ultimii ani, a fost integrarea operațiunilor din țările din regiune, astfel încât să ofere acces la tehnologii de ultimă generație și teste de diagnostic avansat la un preț accesibil, comparativ celor din Europa de Vest”, explică executivul. Compania oferă în prezent în această regiune peste 2.000 de tipuri de servicii, care au ajuns la peste 18 milioane de teste anual.
Cum a ajuns însă să conducă acest business?
Laurențiu Luca povestește că alegerea medicinei este rezultatul unei întâmplări fericite, în contextul în care el visa la o carieră militară, în aviație sau marină. „Din cauza unui membru al familiei care fugise din România prin anii 80, dosarul meu de admitere la liceele militare a fost respins, deoarece nu prezentam încredere pentru armata acelor vremuri.” Astfel, a fost nevoit să aleagă, în lipsa altor opțiuni, să își continue educația la Liceul Sanitar din Constanța, iar apoi la Facultatea de Medicină din același oraș, devenind pasionat de acest domeniu. „Însă, trebuie să recunosc, eram interesat în egală măsură și de ideea de business, la modul general”, își amintește el.
Motivat și de oportunitățile din perioada anilor ’90, povestește că în 1998 și-a început cariera în domeniul promovării și vânzării de produse farmaceutice, continuând apoi această activitate în diverse roluri și companii, până în anul 2010, când a luat prima dată contact cu Synevo.
Nu percepe trecerea de la profesia de medic spre cea de lider în domeniul farmaceuticelor drept una subită și o descrie mai degrabă ca pe o evoluție dinspre un număr limitat de pacienți până la rezultate mai profunde în îngrijirea pacienților, dar și a oamenilor sănătoși.
„Percepția generală este aceea că medicina tratează oamenii bolnavi, însă eu cred că medicina este și pentru oameni sănătoși sau pentru cei care doresc să-și mențină o stare bună de sănătate. Cred că evoluția mea profesională a urmat acest traseu, de la pacienți la oameni sănătoși, de la tratamente la diagnostic preventiv, o evoluție profesională neplanificată în prealabil, așa cum poate părea acum, când povestesc despre ea”, explică el.
De altfel, își autodescrie rolul drept unul care poate influența disponibilitatea unor proceduri de diagnostic care să contribuie la menținerea stării generale de sănătate, nu doar la o diagnosticare corectă.
Și fiindcă activează în acest domeniu de mai bine de 15 ani, și-a formulat și câteva păreri ferme despre evoluția sistemului.
„Sistemul medical românesc, în ansamblu, este un conglomerat de unități sanitare de diverse specializări, care trebuie să asigure asistență medicală corectă pentru pacienți, teoretic. În realitate, avem spitale conduse și finanțate corespunzător, care produc performanță, însă avem și exemple concrete de management defectuos”, descrie Laurențiu Luca sistemul medical românesc.
Din punctul lui de vedere, există o nealiniere între conducerea locală a unor unități sanitare și strategia națională care prevede asigurarea unei sănătăți corespunzătoare a populației, care are mai multe cauze: finanțare insuficientă, uneori management defectuos, implicații sociale avute în comunitățile locale sau lipsa unor indicatori corecți de evaluare a eficienței cheltuirii fondurilor de sănătate. „De exemplu, indiferent de cât de mult ne-am strădui noi să organizăm sistemul în cel mai bun mod posibil, nu vom putea avea calitate vestică atât timp cât avem cel mai mic buget alocat pentru sănătate din întreaga Uniune Europeană”, consideră Laurențiu Luca.
Executivul citează cel mai recent raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), care arată că România alocă anual pentru sănătate 983 de euro pe cap de locuitor, fiind pe ultimul loc în Europa. Alături de România, pe penultimul loc, este Bulgaria, cu o sumă de 1.234 de euro (care este totuși cu peste 25% mai mult decât ceea ce alocă România).
„Sigur, situația este mai complexă decât o arată cifrele statistice, însă, în realitate, știm că nu se poate face medicină performantă cu fonduri insuficiente. Corecția salarială din sistemul public, pentru medici și personalul medical este una benefică, însă ea nu rezolvă probleme structurale de performanță decât, poate, pe termen scurt”, punctează Luca.
Din punctul lui de vedere, trebuie aplicate strategii coerente pe termen lung, urmărind exemple de succes din alte țări, care au dovedit că pot obține performanțe medicale. „Până la urmă, știm cu toții că, fără educație și sănătate, toți vom avea de pierdut, atât acum cât și-n viitor.”
Laurențiu Luca spune că este dificil de surprins în câteva rânduri diferențele dintre cele cinci piețe pe care le coordonează, însă a observat că toate au un numitor comun: „Nevoia pacienților de a avea acces la analize medicale de calitate și la o ofertă variată de teste, care pornește de la testele uzuale și ajunge până la cele mai avansate (inclusiv genetică, histopatologie, biologie moleculară)”.
Observă că fiecare dintre aceste țări are sisteme diferite de finanțări publice, care oferă, mai degrabă, pentru pacienți un acces limitat la servicii de calitate. De exemplu, în Serbia, sistemul public de sănătate nu contractează teste de laborator cu operatorii privați, oferind pacienților doar analizele medicale de bază prin sistemul public de sănătate. „Or, de cele mai multe ori, oferta de servicii publice este limitată, iar noi putem suplimenta cererea pieței printr-o ofertă de teste avansate. În alte țări lucrurile stau diferit, iar acolo putem suplimenta oferta și lipsa alternativelor de diagnostic din sistemul public prin servicii de calitate”, precizează executivul.
În ceea ce privește Synevo, strategia companiei implică menținerea nivelului de investiții alocat pentru dezvoltarea rețelei de laboratoare și de puncte de recoltare, astfel încât să îmbunătățească accesul clienților la servicii de laborator în toate țările din regiunea Europei de Sud-Est. În același timp, și-au propus să dezvolte liniile de diagnostic specializat (histopatologie, citologie și genetică). „Credem că, prin investiții continue în tehnologie, în educația oamenilor noștri și asigurarea disponibilității serviciilor noastre recunoscute pentru calitatea lor, vom continua dezvoltarea în România și în regiune, pe termen lung”, spune Luca, fără să precizeze valoarea exactă a investițiilor în aceste direcții.
Mai spune că vor beneficia și de investițiile făcute de grupul Medicover în Germania, unde compania a cumpărat anul trecut un centru pentru genetică umană și diagnostic de laborator, ce va oferi acesul la o platformă de teste genetice avansate (pentru diagnosticul individualizat al unor patologii precum oncologie, afecțiuni ginecologice etc.)
Când vine vorba de sfaturi pentru tinerii care care își încep cariera în domeniul serviciilor medicale, Luca numește asumarea riscurilor: „Cred că cel mai important, pe lângă obținerea unui bagaj educațional solid, este să caute oportunități profesionale și să fie deschiși în a-și asuma riscuri profesionale”. Precizează că nu se referă la identificarea unor oportunități în afara țării, sau la a căuta soluțiile cele mai convenabile, ci la asumarea unor provocări care să contribuie la dezvoltarea personală și profesională. Din punctul lui de vedere, primii 10 – 15 ani din cariera profesională sunt cei mai importanți și trebuie investiți corespunzător – nu trebuie irosiți.
„Câștigul (material, emoțional, recunoașterea profesională) apare după o perioadă solidă de succese profesionale. Nu sfătuiesc pe nimeni să caute scurtături, pentru că acestea nu există, iar dacă există, nu asigură succesul. Însă obținerea succesului nu este echivalentă cu fericirea, astfel încât e important ca tinerii să-și găsească împlinirea în ceea ce fac în primul rând.”
Un sfert de secol de analize
Divizia de laboratoare medicale Synevo, parte a grupului suedez Medicover, are o istorie pe piața locală de peste 24 de ani în medicina de laborator. Un reper important a fost inaugurarea, în 2010, a Laboratorului Central Synevo, de referință, gândit de la început ca un hub regional pentru țările din Europa de Sud-Est.
Anul trecut, Synevo a deschis în România 20 de puncte de recoltare, ajungând la 16 laboratoare și la 98 de centre de recoltare în total, potrivit ZF.
Medicover ocupă locul al treilea în piața de servicii medicale private din România, cu afaceri de 330 de milioane de lei în 2017, cifră care include și veniturile Synevo. Liderul pieței este MedLife, urmat de Regina Maria.
Carte de vizită Laurențiu Luca
Este, din mai 2018, managing director al Synevo în Europa de Sud-Est;
Din noiembrie 2016 a fost director general al Synevo România, iar între 2011 și 2016 a fost directorul regional al companiei în Balcani și Georgia;
În 2003, și-a început cariera în domeniul farmaceutic, ca reprezentant medical, și a lucrat timp de câțiva ani în compania farmaceutică Ipsen Pharma;
A absolvit Universitatea Ovidius din Constanța (Facultatea de Medicină) în 2001 și are și un MBA la The Open University, obținut în 2007.