Diaconescu: Nu m-am consultat cu Traian Băsescu, președintele a spus ceea ce a avut de spus
Cristian Diaconescu a declarat, luni, că nu s-a consultat cu președintele Traian Băsescu atunci când a decis să candideze ca independent la alegerile prezidențiale și nu știe dacă are sprijinul acestuia, menționând că șeful statului a spus ceea ce a avut de spus.
Întrebat dacă are sprijinul lui Traian Băsescu pentru candidatura sa independentă la alegerile prezidențiale, Diaconescu a spus: “Nu știu, e o întrebare pe care s-o puneți președintelui Traian Băsescu”.
El a adăugat că nu s-a consultat cu președintele pe această temă.
“Președintele s-a exprimat, a spus ce a avut de spus, eu m-am exprimat, păstrez determinarea de a continua această candidatură independent, de acum încolo fiecare știe ce are de făcut”, a afirmat Diaconescu.
De asemenea, el a declarat că nu a informat-o pe Elena Udrea despre decizia sa de a candida ca independent la prezidențiale și de a demisiona din PMP, precizând că nu va participa nici la Consiliul Național al partidului, care se reunește marți.
“Nu accept niciun fel decizie… Dacă partidul dorește să sprijine un independent, de ce nu?“, a spus Diaconescu, adăugând că și dacă PMP decide ca el să fie candidatul partidului în continuare nu se va răzgândi și va rămâne independent.
Diaconescu a mai arătat că decizia sa de a candida independent a fost luată după ce unii colegi din PMP au inițiat demersul de a schimba candidatul fără să-l informeze și fără să aibă o discuție preliminară cu el.
“În urmă cu zece zile unii colegi din PMP au inițiat dmersul de schimbare a candidatului la Președinție, nu am fost informat de colegi, nu am avut o discuție preliminară, am văzut din presă faptul că au indenția de a schimba candidatul”, a spus Diaconescu, arătând că l-a deranjat minciuna, dar nu vrea să intre într-o polemică cu cei din PMP și că e normal ca partidul să decidă și să suporte consecințele.
“Din statutul de candidat oficial, decis statutar, am văzut în presă că am devenit o propunere de a fi candidat. Îmi asum să opresc acest proces, din experiența mea aceste dispute creează confuzie de mobilizare în rândul cetățenilor, considerând că o nouă decizie nu-și are rostul. Vreau să vă spun că îmi anunț candidatura ca independent la Președinția României, nu voi mai fi membru al PMP”, a adăugat Diaconescu.
El a mai spus că va rămâne președinte al Fundației Mișcarea Populară și că face apel la cei care au plecat din fundație să se întoarcă.
“Voi rămâne președinte al Fundației Mișcarea Populară, este o organizație pe care am înființat-o și am susținut-o ferm. Fac apel la cei care au plecat din fundație să-și reconsidere poziția și să se întoarcă pentru că împreună avem șanse să reconstruim România, fără minciuni și cu încredere vom trece peste problemele de astăzi“, a adăugat Cristian Diaconescu.
Diaconescu a mai spus că înlocuirea unui candidat stabilit statutar este fără precedent și că evaluările lui și ale colegilor din PMP au fost diferite în privința strângerii semnăturilor.
El a arătat că va strânge semnăturile pentru candidatura sa ca independent, iar când le va pune pe masă va fi o surpriză.