Home Actualitate Dezvoltatorul imobiliar Redport și Dan Ș...
Actualitate

Dezvoltatorul imobiliar Redport și Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, au lansat showroom-ul Vitality Est și au demarat lucrările proiectului rezidențial cu același nume, situat în zona Pantelimon. Investiția se ridică la 50 mil. euro

Proiectul rezidențial Vitality Est va avea trei faze și în final va cuprinde circa 500 de locuințe. @ Prețul de pornire pentru un studio va fi de crica 80.000 de euro. Dezvoltatorul imobiliar Redport, alături de antreprenorul Dan Șucu, fondatorul…

Dezvoltatorul imobiliar Redport și Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, au lansat showroom-ul Vitality Est și au demarat lucrările proiectului rezidențial cu același nume, situat în zona Pantelimon. Investiția se ridică la 50 mil. euro
Dezvoltatorul imobiliar Redport și Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, au lansat showroom-ul Vitality Est și au demarat lucrările proiectului rezidențial cu același nume, situat în zona Pantelimon. Investiția se ridică la 50 mil. euro · Foto: Business Magazin

Proiectul rezidențial Vitality Est va avea trei faze și în final va cuprinde circa 500 de locuințe. @ Prețul de pornire pentru un studio va fi de crica 80.000 de euro.

Dezvoltatorul imobiliar Redport, alături de antreprenorul Dan Șucu, fondatorul Mobexpert, a lansat astăzi showroom-ul Vitality Est și a demarat lucrările pentru proiectul rezidențial cu același nume, situat în zona Pantelimon.

Investiția se ridică la circa 50 mil. euro, iar proiectul rezidențial va avea în final peste 500 de locuințe.

„Cred în investițiile care lasă în urmă valoare reală, iar Vitality Est este un proiect asumat cu responsabilitate și viziune. Punem aici bazele unei comunități construite pe calitate, funcționalitate și respect pentru mediu. Este modul nostru prin care vrem să aducem o contribuție concretă la transformarea orașului, într-o zonă care merită mai mult. Cred că zona Pantelimon are potențialul real de a deveni un reper în dezvoltarea rezidențială a Bucureștiului,” a spus Dan Șucu, fondatorul Mobexpert și acționar în proiectul Vitality Est, la inaugurarea showroom-ului.

Ansamblul rezidențial va fi construit pe un teren de 27.000 mp, aflat lângă parcul Pantelimon și lacul Pantelimon. Pe lângă cele 500 de apartamente, acesta va avea și 400 mp de spații comerciale, inclusiv un magazin Lidl în incintă.

Showroomul Vitality Est se află la doi kilometri distanță de proiectul imobiliar, în Centrul Comercial Esplanada, lângă magazinul Mobexpert.

„Vitality Est este rezultatul unei strategii solide. Ne dorim ca showroomul inaugurat astăzi să fie un pas către universul proiectului Vitality Est, noul ansamblu rezidențial dezvoltat de Redport lângă parcul și lacul Pantelimon,” subliniază Cosmin Savu-Cristescu, fondator și CEO al Redport.

Showroom-ul este amenajat cu mobilier și decorațiuni semnate Mobexpert. Vizitatorii pot vedea macheta fizică a ansamblului și pot vizualiza proiectul prin simulări 3D foto și video.

Lucrările începute pe șantierul Vitality Est vor aduce în prima fază a proiectului 145 de apartamente de tip studio, dar și cu două și trei camere, inclusiv unități cu grădină. Prețul de pornire, menționează CEO-ul Redport, va fi 80.000 de euro pentru studiouri.

Proiectul rezidențial va fi realizat în trei faze, iar prima etapă începută acum va fi terminată anul viitor, când ar urma ca în complex să se mute și primii locatari. Următoarele două faze au termen de livrare 2027, respectiv 2028.

Redport este un grup specializat în construcții, investiții, dezvoltare și management de proiecte imobiliare. Brandul Redport a fost fondat în anul 2016 de Cosmin Savu-Cristescu și a ajuns la afaceri de peste 200 de milioane de lei în 2024.

Dezvoltatorul imobiliar Redport deține terenuri în zona Străulești-Petrom City, în care va dezvolta aproximativ 2.000 de apartamente și 20.000 de metri pătrați de spații comerciale în următorii cinci ani, iar pentru consolidarea poziției pe piața imobiliară din București, compania are în plan o strategie de extindere care include noi proiecte în alte zone ale Bucureștiului. Portofoliul actual cuprinde proiecte precum The Level Apartments (Dămăroaia), Infinity Nord (Străulești) și noul Vitality Est (Pantelimon), realizate în parteneriat cu Dan Șucu.

Primele două dintre cele patru faze ale proiectului The Level Apartments au fost deja livrate, iar construcția pentru faza a treia a început în iulie 2024. Dezvoltarea fazei a patra este planificată să înceapă anul acesta. Proiectul include un total de aproximativ 480 de unități rezidențiale.

Infinity Nord, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din Capitală, va fi dezvoltat în trei faze cu peste 1.200 de apartamente. Proiectul include, de asemenea, spații dedicate pentru retail, educație, servicii medicale, sport și agrement.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună