Dezastrul din administrație, rezumat într-o singură frază a ministrului muncii: Nu am știut niciodată câți angajați sunt în sectorul public, câți sunt în primării, în toate structurile

Statul a plătit anul trecut salarii pentru angajații din sectorul bugetar de 102,3 miliarde de lei. Adică 32,8% din toate veniturile bugetului. (Media UE, la acest capitol, este de 22%.)  Altfel socotit, statul a plătit 9,8% din PIB pentru salarii, la un produs intern brut estimat la 1.040 mld. lei. Cu toate acestea, statul nu știe câți angajați are. Fosta guvernare a PSD a dublat salariile în sistemul public, iar puterea de azi nu s-a opus în Parlament acestei măsuri. În 2015, cheltuielile cu personalul bugetar au fost de 52 de miliarde de lei, echivalentul a 22,3% din veniturile bugetare și 7,4% din PIB. Anul trecut volumul de salarii plătit aproape s-a dublat.

Pe date Ministerului de Finanțe, numărul de angajați la stat ar fi crescut cu vreo 60.000, de 1,18 milioane în 2015, la 1,24 milioane, la finalul anului trecut. În realitate însă, nimeni nu știe câți angajați are statul. Și asta o spune Violeta Alexandru, ministrul muncii; adică chiar capul instituției care cu asta se ocupă: cu oamenii, cu angajările, cu salariile, cu șomajul.

Acum, desigur, criza prin care trecem nu are cauze economice. Pe bună dreptate cineva s-ar putea întreba: dar ce are de-a face criza medicală cu angajații de la stat? Pentru că o legătură de cauzalitate nu există. Nu există, dar, așa cum persoanele care suferă și de alte boli sunt mult mai fragile în fața virusului, așa un stat slab este mai copleșit decât un altul într-o criză, indiferent de unde ar apărea această criză.

Acum că o astfel de criză a intrat în casă, se așteaptă o reacție de răspuns. Premierul crede, între altele, că poate cere de la angajații statului „solidaritate” cu mediul privat, grav afectat, care a pierdut deja peste 1,2 milioane de joburi (șomaj tehnic sau șomaj efectiv) – anume intrarea bugetarilor, cu rândul, în șomaj tehnic. Care este efectul practic al unei astfel de decizii?

Ministrul muncii nu poate spune ce sumă ar putea fi economisită. Nu știe câți angajați ai statului sunt scutiți de șomajul tehnic (pentru că o parte dintre angajați precum medicii, polițiștii sau profesorii nu intră în șomaj tehnic). Și nu că instituția pe care o conduce nu ar avea putere să calculeze, dar nu are ce calcula. Ministerul chemat să țină răbojul angajărilor, al salariilor nu știe câți angajați are statul, acest stat care plătește echivalentul a 10% din tot ce se fabrică în țara asta, din tot ce se produce, pentru salariile angajaților săi.

„Nu că nu știm astăzi, n-am știut niciodată câți angajați sunt în sectorul public. Nu există o centralizare la nivelul țării cu privire la toți angajații din toate primăriile, toți angajații din toate consiliile județene, toate prefecturile, toate companiile”, spune ministrul muncii, într-un interviu la Digi 24.

Păi cum se știe atunci unde sunt prea puțini oameni, unde sunt prea mulți, cum s-au majorat salariile, în baza căror raționamente și calcule?

Așa că ministrul nu știe câți angajați din sistemul public ajung în șomaj tehnic, nu știe dacă este cazul să vorbim de economii.

„Fiecare ministru, fiecare autoritate publică locală, fiecare consiliu județean, prefectură, regie cu capital de stat integral sau majoritar, tot ce înseamnă instituție care trăiește din bani publici trebuie să-și facă o evaluare.”

Acum?

Păi ce-au făcut până acum? Nu de ieri, de ani de zile?

Ministrul muncii spune astăzi ceea ce ZF observă din vremuri uitate: anomalia statisticilor în raportările publice. Două rate ale șomajului (una numărată de INS, alta de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

https://www.zf.ro/analiza/anomalia-statistica-a-somajului-de-ce-are-romania-o-rata-a-somajuluide-7-si-spania-de-26-cand-in-ambele-doar-unu-din-trei-locuitori-lucreaza-12842884

O altă numărătoare paralelă: salariații din economie sunt numărați și de Inspecția Muncii și de INS (cu rezultate, evident, diferite).

https://www.zf.ro/zf-24/pentru-stiinta-premierului-numarul-de-angajati-l-a-depasit-deja-pe-cel-al-pensionarilor-conform-raportarilor-interne-la-raportarile-externe-inca-mai-avem-de-recuperat-13386678

Iată, acum, Ministerul Finanțelor transmite, la virgulă, numărul angajaților din sistemul public: 1.246.340 la finalul lui februarie (https://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?categoriebunuriânumar-salariati-bugetari&paginaâdomenii&menuâBuget). Dar ministrul muncii spune că nu există o bază de date care să arate clar numărul de angajați ai statului și joburile pe care le ocupă.

“Păi o luăm altfel. Nu există nicio evaluare într-un singur loc a tuturor angajaților din sistemul public și am mai vorbit despre acest lucru. În REVISAL, în registrul electronic de evidență a salariaților, sunt salariații din sistemul privat. În România, fiecare angajator își știe structura echipei și funcție de moment, se face o centralizare pentru fundamentarea unor decizii, moment la care se văd anumite minusuri în bazele de date legate de tot ce înseamnă angajat în sistemul public. Există o bază de date la Agenția Națională a Funcționarilor Publici cu privire la cei care ocupă funcții publice, dar cum știți, în sectorul public lucrează și angajați contractuali. Prin urmare, de îndată ce toate aceste instituții își centralizează datele și își evaluează situația reducerii activității în anumite domenii, atunci vom avea poza generală asupra impactului măsurii anunțate de guvern”, spune ministrul, în interviul de la Digi 24.

Păi și până atunci?

Nu știi care este soarta finanțelor țării, nu știi cine te-ar putea împrumuta, nu știi încotro s-o iei și acum, iată, nu știi nici câți soldați de-ai tăi ai și nici cui îi plătești solda.

Dar rețelele de “solidaritate bugatară” s-ar reactivat, ca de fiecare dată când în discuție revine harababura din sistemul public: “Ce are de-a face criza cu angajații de la stat”? Uite că are! Nu că aceasta ar fi o cheltuială aiurea dar, dacă statul ar fi plătit salarii în sistem de 7% din PIB și nu de 10% din PIB și nu ar fi făcut angajări cu nemiluita neștiind unde, pentru ce, ci mai degrabă cine-i pila cui, atunci nu ar fi încheiat 2019 cu un deficit bugetar de 4,6% din PIB, cu toate bătăile de cap ce pleacă de aici. Și, dacă ar fi plătit pentru bugetari doar 22% din venituri, cât este media în UE, și nu 32,8% din toate veniturile bugetului consolidat, cum a făcut în 2019, nu ar fi fost obligat să-și planifice pentru acest an un deficit fiscal inițial de 3,6% din PIB. În criză, acum, altfel ar fi mers spre creditori să împrumute echivalentul a 4 – 5% din PIB, până trece hopul. Acum, își îndeasă urechile în gulerul sumanului găurit și așteaptă miluire.