Despre scepticismul anticarantină, jurnalism și politică

Este bulversantă imaginea britanicilor beți care se veseleau în martie în Spania cântând „Am luat virusul. Este doar o gripă, ia o bere” în timp ce spaniolii se pregăteau de intrarea în carantină în contrast cu imaginea de acum a Marii Britanii de țară copleșită de pandemie. Petrecăreții veniți din Marea Britanie nu făceau atunci decât să oglindească mesajele transmise de guvernul pro-Brexit și de presa afiliată acestuia.

The Guardian, publicație britanică, a analizat curentul social și psihologic al scepticilor anticarantină în Marea Britanie. Însă astfel de atitudini sunt vizibile peste tot în lume, uneori la nivelul cel mai de sus, alteori în mediul de business sau în stradă. La câteva zile după ce premierul Boris Johnson a anunțat restricții de carantină la sfârșitul lunii martie, Toby Young – autonumit secretar general al Uniunii pentru Libertatea de Exprimare – a ieșit cu propria variantă a sloganului tripartit al guvernului: „Rămâneți sceptici. Nu stați în carantină. Salvați vieți“, scrie The Guardian.
Scepticismul are o istorie lungă și respectabilă. De la reflecțiile lui Descartes privind metafizica și până la „arta fină a detectării tâmpeniilor” a lui Carl Sagan, scepticii nu se tem să pună întrebări incomode. Chiar dacă acest lucru înseamnă a fi eretic. Jurnaliștii sunt moștenitori ai acestei fine tradiții intelectuale. Este sarcina jurnaliștilor să critice puterea, să o tragă la răspundere. De la ratele de testare dubioase pentru Covid-19 și până la negarea crizei din azilele de bătrâni, motivele puternice pentru scepticism abundă în ultima perioadă în Marea Britanie.
Însă din secțiunile de comentarii ale unei părți din presa de dreapta se desprinde o nouă tulpină virulentă a scepticismului legat de Covid-19 care este exact opusul jurnalismului. În loc să ceară socoteală puterii, virusul jurnalistic denaturează și distorsionează realitatea pentru a servi intereselor unei elite – și pentru a încinge dezbaterile publice. În paginile The Daily Telegraph – ziarul pro-Brexit în care scrie premierul Johnson – The Spectator și în alte publicații, scepticii anticarantină din Marea Britanie s-au dedicat unei singure cauze: se dovedea faptul că răspunsul Regatului Unit la epidemia de COVID-19 a fost o reacție exagerată masivă și isterică. „Ridicați carantina” este suma gândirilor lor, iar Suedia este pentru ei pământul făgăduinței.
Chiar dacă amploarea epidemiei de COVID-19 a crescut nebunește, rândurile scepticilor carantinei din Marea Britanie s-au îngroșat. Ceea ce a fost cândva în mare parte un teren rezervat libertarienilor și contrarienilor profesioniști găzduiește acum oameni din guvern și chiar, se pare, din anturajul premierului. Scepticii autonumiți ai Marii Britanii arată adesea mai mult a războinici ai culturii în stil american decât a gânditori critici. Carantina – și oamenii de știință care recomandă prudență – au devenit ținte ale atacurilor lor partizane din ce în ce mai frenetice.
Young a fost unul dintre cei mai gălăgioși sceptici ai carantinei – deși a făcut turul posturilor de televiziune și de radio plângându-se de modul în care a fost redus la tăcere. O aventură personală cu coronavirusul nu a făcut decât să-l încurajeze. „Coronavirusul ne-a transformat într-o națiune de pisici speriate“, a spus el într-o opinie publicată în aceeași zi în care numărul oficial de decese din Marea Britanie a trecut de 31.500. (Site-ul Young Lockdown Skeptics rulează chiar și reclame de la avocați care promit să consilieze pe oricine „ar putea avea un caz legal sau o plângere privind reglementările guvernului pentru carantină”). Young nu este singur. Autorii de opinii jurnalistice, cum ar fi Allison Pearson – care și-a început cariera la Financial Times și  trecut pe la The Independent, The Daily Telegraph, Daily Mail  și chiar BBC – fac semnul egal între a cere școlarilor să poarte măști pe față și abuzurile asupra copiilor. Între timp, închiderea puburilor britanice este redată ca o privare de libertate comparabilă cu totalitarismul comunist.
O furie specială este rezervată pentru un grup de oameni a căror profesie se bazează pe scepticism: oamenii de știință. Echipa de la Imperial College London – al cărei model a prezis până la jumătate de milion de morți din cauza Covid în Marea Britanie fără măsuri de izolare – a fost acuzată de „ghiceală matematică brutală”.
Când The Telegraph l-a prins pe epidemiologul angajat de guverm Neil Ferguson încălcând regulile de carantină, puțini se arătau mai războinici decât editorialiștii ziarului. Pe rețelele de socializare, luptătorii anticarantină au prezentat delictele profesorului ca pe o dovadă că activitatea sa a fost defectuoasă. Inginerii imperiali au distrus economia.
Nu este surprinzător faptul că atât de mulți contrarieni profesioniști sunt sceptici anticarantină plătiți. Ei sunt produsele ecosistemului media distorsionat britanic, care privilegiază invariabil arsura în locul luminii. Pentru ei, singurul lucru mai rău decât a fi bârfiți este a nu fi băgați în seamă – chiar dacă ceea ce se discută este echivalent cu darwinismul social. Însă cei care se opun carantinei nu sunt doar „personalități” media. Mulți dintre cei mai generoși donatori ai conservatorilor au cerut redeschiderea economiei. (Aceasta deoarece opiniile finanțatorilor de partide sunt, desigur, o considerație crucială într-o situație de urgență pentru sănătatea publică.)
Politicienii au intrat și ei în cor. David Davis – care încă pare să creadă că Marea Britanie post-Brexit va fi salvată de influența politică a producătorilor de mașini din Germania – s-a convertit la cauza scepticilor. Fostul ministru Steve Baker i-a cerut premierului său să pună capăt „carantinei absurde, distopice și tiranice”. Colegul lor Daniel Kawczynski ar dori să vadă desființată Adunarea Națională a Țării Galilor astfel încât alegătorii săi să poată ajunge pe litoral. Cu asemenea personaje, n-ar fi de mirare ca vreun parlamentar britanic cu drepturi depline să se întrebe cu voce tare dacă Covid-19 nu este cumva o conspirație. Nadine Dorries, Lucy Allan și Maria Caulfield, membri ai parlamentului, chiar cu atribuții în sănătate (mintală), au arătat deja o dragoste aparte pentru împărtășirea punctelor de vedere ale extremei dreapta. Cine va face acest lucru va primi, fără îndoială, mult mai mult spațiu de opinie decât politicianul irlandez Mattie McGrath care, în căutare de atenție, a întrebat dacă pandemia nu este cumva o mare escrocherie și a fost ignorat în media locală, cu excepția unor satire răutăcioase.
Sondajele sugerează că scepticismul anticarantină este deocamdată mai mult un sport cu puțini admiratori, însă istoria recentă a Marii Britanii arată cât de repede părerile venite de pe margine pot intra în mainstream. Când fostul eurodeputat și editorialist proeminent de la The Telegraph Daniel Hannan a urcat pentru prima dată la bordul euroscepticismului, a produs o îngrijorare extremă. Acum el este una dintre călăuzele principale ale votului Marii Britanii de a părăsi UE – și, așa cum se întâmplă de obicei, un critic înverșunat al carantinei, care a proclamat absurd în februarie: „Îmi pun capul la bătaie. Este puțin probabil să fii ucis de coronavirus“, pentru ca în mai să trimită avertismente spre UE de genul „Nu veți recăpăta niciodată puterea pe care o pierdeți mulțumită coronavirusului”. El vorbea despre revenirea statului-națiune, scopul Brexitului. Între timp, chiar premierul său a fost infectat și a ajuns la spital.
Ecourile Brexitului în toate acestea nu sunt greu de observat. Ignorarea experților. Punerea „elitei” împotriva „poporului”. Este izbitor faptul că, deși nu toți brexiterii sunt sceptici în privința carantinei, aproape toți lockdown sceptics sunt adepți ai Brexitului. După ce a condamnat guvernul pentru inacțiune la începutul lunii martie, Nigel Farage cere acum revenirea la libertate pentru toți. Pe rețelele de socializare, portofelul cu bani al campaniei pentru Brexit Arron Banks se numără printre cele mai beligerante voci anti-carantină.
Acești sceptici pot fi ușor de respins ca fiind o adunătură de frustrați legați între ei de un contrarianism instinctiv, de ideologia libertaristă, de interesele de afaceri sau politice și de teama unei schimbări către un conservatorism mai puternic. Însă ei au reușit deja să schimbe discursul public – activiști de extremă dreapta au organizat manifestații anticarantină la Londra. S-ar putea ca societatea să ajungă într-un punct în care aproape că nu va mai exista o „expertiză” care să nu poată fi discreditată cumva de această marcă de „scepticism”. Și având în vedere platforma și puterea pe care mulți dintre cei care o practică o posedă, ei pot încerca să facă pe oricine să pară un ipocrit sau un idiot util, subminând orice simț al adevărului.