Despre mersul economiei: veștile bune vin din Vest, în timp ce îngrijorările se acumulează în Est
Consumul este de mai mulți ani unul din principalele motoare de creștere economică din Europa de Est. Un indicator al consumului sunt vânzările de retail. În Polonia, acestea au scăzut în februarie după un salt spectaculos în luna anterioară. Analiștii spun că polonezii au devenit mai prudenți cu cheltuielile. O analiză a agenției de recrutare Gi Group arată și de ce se întâmplă acest lucru.
Consumul este de mai mulți ani unul din principalele motoare de creștere economică din Europa de Est. Un indicator al consumului sunt vânzările de retail. În Polonia, acestea au scăzut în februarie după un salt spectaculos în luna anterioară. Analiștii spun că polonezii au devenit mai prudenți cu cheltuielile. O analiză a agenției de recrutare Gi Group arată și de ce se întâmplă acest lucru.
Rata angajaților care se tem că își vor pierde locul de muncă a crescut la aproape 32%, o cotă mai mare decât înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19. În urmă cu un an, ponderea respondenților cu astfel de îngrijorări era de 26%. Partea bună este că majoritatea participanților nu se simt amenințați de riscul pierderii locului de muncă. Însă datele „arată clar că incertitudinea se strecoară din ce în ce mai mult în viața de zi cu zi a omului de rând, în special în cea a tinerilor și în rândul celor mai vulnerabili la schimbările de pe piață, cum ar fi oamenii din comerț“, explică pentru cotidianul Rzeczpospolita Anna Wesolowska, managing director la Gi Group.
Cele mai mari îngrijorări se observă la angajații din retail – 39% din participanții la studiu sunt îngrijorați în legătură cu locul lor de muncă. În acest sector, automatizarea din lanțurile mari de magazine sufocă activitatea comercianților mici. În cea mai mare siguranță se simt angajații din sectorul public. Un alt set de date oficiale arată că producția din industrie s-a contractat în februarie, ceea ce a contrazis impresia lăsată de evoluția unui indicator PMI (Purchasing Managers’ Index). „Revenirea este vizibilă în industria globală, dar nu și în Germania sau în Europa Centrală și de Est.
Începutul anului nu arată o continuare a revenirii văzute în ianuarie“, apreciază analiștii de la ING. „În acest ciclu, creșterea este de așteptat să se bazeze pe cererea internă, în special pe consum și investiții publice. Totuși, cum exporturile rămân slabe, revenirea ciclică din sectorul industrial polonez va rămâne probabil lentă.“ În Ungaria, datele de mare frecvență arată un început indecis de an. În timp ce revigorarea inflației riscă să frâneze vânzările de retail, industria ar putea continua să se comporte ca o frână pentru creșterea economică, spun analiștii de la ING. De asemenea, nici încrederea oamenilor de afaceri nu este puternică și așteptările sunt ca majorările salariale să fie mai slabe decât s-a anticipat.
În paralel, se degradează și încrederea consumatorilor. Între timp, guvernul maghiar a introdus măsuri de frânare a inflației la alimente prin limitarea marjelor comerciale aplicate de retaileri mai multor categorii de produse. Executivul se laudă cu succes. Analiștii văd scumpiri la alte produse. Însă vești bune vin din Germania și Franța. Indicatorul PMI anticipativ realizat de S&P Global pentru măsurarea activității fabricilor din industria manufacturieră germană a crescut în martie la 52,1 puncte, de la 48,9 puncte în februarie.
Saltul este încurajator deoarece a adus indicatorul la cel mai ridicat nivel din ultimele 36 de luni și cu un pas peste pragul de 50 de puncte care separă contracția de creștere. Pe de altă parte, indicele pentru servicii a coborât la 50,2 puncte, minimul ultimelor patru luni. Aceasta înseamnă stagnarea creșterii pentru furnizorii de servicii. Revenirea din industria prelucrătoare a fost condusă în mare parte de cererea puternică din sector, arată S&P Global. Producătorii de bunuri au raportat prima creștere, deși modestă, a comenzilor noi de după martie 2022. Unde a fost înregistrat avans, unele firme au remarcat cerere puternică pe piața germană. De asemenea, unii dintre clienți încearcă să-și facă stocuri.
Gura de oxigen este bine-venită pentru fabricile germane, care așteaptă dezlănțuirea războiului comercial promis de președintele SUA Donald Trump sau un compromis. Ajutor va veni cu siguranță din pachetul de dezvoltare economică și a industriei apărării de 1.000 de miliarde euro care va fi implementat de noul guvern. Acestea nu înseamnă că problemele industriei germane, de câțiva ani în recesiune, s-au terminat. Creșterea industriei apărării nu poate înclocui rapid declinul industriei auto. Analiștii sunt totuși încrezători că noile cifre arată începutul unei reveniri mai susținute.
Pentru Franța, indicele PMI pentru industria manufacturieră a urcat de la 45,8 puncte la 48,9 puncte, la un pas mic de pragul care arată creștere, iar indicatorul activității din servicii a avansat de la 45,3 puncte la 46,6 puncte. Sunt semnale că declinul încetinește și că răsar speranțe că ce a fost mai greu a trecut. „Incertitudinile, atât interne cât și externe, presiunile concurențiale și cererea slabă în sectoarele importante cum ar fi cel auto, construcțiile și agricultura au fost menționate pentru justificarea perspectivei modeste“, spune pentru Euronews Tariq Kamal Chaudhry, economist la Hamburg Commercial Bank. „Însă speranțele pentru îmbunătățirea activității sunt la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni.“ Germania și Franța sunt cele mai mari economii din UE, iar performanțele lor diferite arată o economie europeană în tranziție spre o posibilă fază de revenire.