Despre impozite și taxe: când cafe concert-ul devine manea...

Și, totuși, dacă tot renunțăm la predictibilitatea, atât de necesară, a legislației fiscale, măcar să știm de ce o facem; parafrazându-l pe Caragiale, am putea spune: “Să se modifice primesc, dar să se schimbe ceva”. Altfel spus, ce am obținut și ce avem, în urma acestui adevărat război al nervilor?

Ca să fim corecți și obiectivi, trebuie să admitem că modificările fiscale ale ultimilor ani au condus la un cadru normativ marcat de progrese evidente (în special, la nivelul procedurii fiscale) pe linia depistării și sancționării economiei nefiscalizate. Foarte bine! În plus, avem o legislație armonizată, în mare parte, cu directivele europene din domeniu. Corect spus, “în mare parte”… deoarece, parcurgând ultimele modificări legislative, nu pot să nu remarc că acestea nu conțin referiri la transferul “de afacere”, grupul de TVA, grupul fiscal sau corelarea amortismentului fiscal cu cel economic. Deși e adevărat că unele dintre aceste prevederi se regăsesc, oarecum, și în actualul referențial normativ, forma mai mult sau mai puțin incipientă în care acestea se prezintă implică evidente riscuri de retratare fiscală, în raport cu eventuala lor operaționalizare în practică.

Nu pot nega că mă așteptam la un set consistent și bine articulat de reglementări care să contribuie la conservarea parametrilor de lichiditate la nivelul grupurilor de firme; pe scurt, la o legislație fiscală coerentă specifică holding-urilor. Nu neapărat sub forma unei legi speciale, care ar putea inflama spiritele, ci sub forma unor reglementări presărate “ici și colo, în părțile esențiale”, în cuprinsul Codului fiscal. Spre exemplu, referitor la transferul de active (sau de afacere, în unele accepțiuni comunitare), rămân în continuare mici semne de întrebare legate de încadrarea unei operațiuni ca și transfer global, al unui tot unitar (în loc de livrare individuală de bunuri), deși acest fapt este esențial pentru a atrage aplicarea “facilității fiscale la nivel de TVA”. Cred că se impunea clarificarea explicită a acestui aspect, mai ales în actuala conjunctură economică, în care operațiunile de reorganizare a afacerilor se presupune că ar trebui să fie “la ordinea zilei”.

Mergând pe acest fir logic, aș fi văzut necesară și “punerea de acord” a amortismentului fiscal cu cel economic, atât raportat la permisivitatea utilizării metodelor de amortizare, cât și la reducerea duratelor normale de utilizare a mijloacelor fixe (apropo, limita valorică minimă privind încadrarea în categoria mijloacelor fixe nu s-a mai modificat cam de multișor…). De asemenea, o detaliere coerent structurată și referitoare la regulile fiscale aplicabile în cazul unui grup de interes economic cred că ar fi fost destul de bine primită de mulți contribuabili.

Ce am primit în schimb? Nimic din toate acestea, ci ceea ce generic denumim “deductibilitatea fiscală de 50%” (sincer, în opinia mea, mai mult o măsură de PR, decât de încurajare reală a mediului de afaceri), posibilitatea renunțării la calitatea de plătitor de TVA oricând pe parcursul anului fiscal (evident, în anumite condiții), redefinirea bunurilor de capital prin corelarea duratei de utilizare cu cea de amortizare fiscală, corelarea termenului de depunere a declarației informative 394 cu cel al decontului de TVA formular 300, ceva incidențe fiscale la nivelul contribuțiilor sociale obligatorii, la nivelul operațiunii de ajustare a TVA și la nivelul valorii fiscale rămase neamortizată aferentă părților înlocuite din componența mijloacelor fixe amortizabile și, în mare, cam atât.

A afirma că, în ultimii ani, nu s-a făcut nimic sau nu s-a încercat măcar modernizarea legislației fiscale mi se pare chiar o ipocrizie. Dar totul depinde la ce ne raportăm. La ceea ce era înainte ? Atunci, e totul ok. Dacă însă ne raportăm la ceea ce se întâmplă acum în alte jurisdicții fiscale – din punctul de vedere al unei analize fiscale comparative – s-ar putea să nu mai fie totul ok; și asta deoarece nici cota unică de 16% nu mai e ce a fost pe vremuri (cotă care, între noi fie vorba, nu a fost chiar atât de “unică”, încă de la începuturile ei). Lumea se schimbă, conjuncturile evoluează și se transformă și s-ar putea să constatăm – fără măcar să ne dăm seama la început – că actualul referențial normativ din domeniul fiscal tinde să semene, tot mai mult, cu o manea de prost-gust: melodioasă în aparență, dar lipsită de consistență și cu dese schimbări de ritm, care conduc (inevitabil) la numeroase dezacorduri. Poate că, în 2005 și în perioada imediat următoare, ritmurile erau ale unui cafe concert de calitate și multă lume (a se citi investitorii) se înghesuia să prindă un loc pe ringul de dans, dar, între timp, “notele” s-au schimbat, iar ringul de dans, încet, încet, devine din ce în ce mai gol… Îmi place să cred că avem puterea și înțelepciunea să schimbăm iarăși repertoriul – așa, ca în 2005! – înainte ca sala să rămână goală; pentru că, atunci când investitorii reprezentativi, nerezidenți sau autohtoni, se vor retrage “din scenă”, poate că nu vor mai fi aici “ca să scoată banii din țară”, dar noi nici măcar nu vom mai avea pe cine arunca vina pentru neputința noastră. Și, tot atunci, s-ar putea ca melodia “la modă” să fie nu Simfonia nr. 5 în C Minor a lui Beethoven, ci celebra manea “Cine-o fi de vină, cine-o fi greșit”.

Dragoș Pătroi este consultant fiscal, managing partner la DRP Tax Wizards.