Despre dinozauri si transport (II)

E foarte bun, ati spune, dovedeste patriotism, este un keynesian; masurile pomenite suna cunoscut si sunt printre cele mai folositoare, pentru ca le tot auzim de o bucata de vreme ca fiind principalele moduri de actiune pentru depasirea actualei crize economice. Si stiti ceva, politicianul de care vorbesc chiar a reusit, cu programul sau economic, sa repuna economia tarii sale pe picioare.
 
Este vorba de Adolf Hitler.
Sunt convins ca, facand o apropiere intre modul in care a actionat Hitler in anii ’30 si ceea ce se intampla acum in economia mondiala, voi isca ceva nervozitate si vreau sa risipesc temerile oricui. Departe de mine orice gand ascuns, nu vreau sa fac nici un fel de apropiere care depaseste T-ul contabilicesc, ca sa zic asa, si nu ma intereseaza simpatii, antipatii, sustineri sau critici, economice, politice sau sociale. Dar este o apropiere care trebuie facuta, pe care o fac si insi mult mai intelepti decat mine; morala este ca sunt chestii cu care nu te joci, pur si simplu, pentru ca nu poti sti, asemeni unui ucenic vrajitor nepriceput, ce isti. De la nationalizare la planificare e un pas. De la planificare la control e un alt pas. Apoi urmeaza absurdul.
 
Scriam saptamana trecuta despre ceea ce mie mi se par a fi semne ale unui dezghet economic: este vorba de indicatori care arata o crestere a traficului international cu materii prime – minereu de fier sau ciment, indicatori care privesc spre viitor si sunt mult mai putin flexibili decat indicii bursieri, de exemplu. Si mai vorbeam despre separarea dintre interesele guvernelor si cele ale unei mari parti a cetatenilor, dar si despre ceea ce numesc generatia pierduta, adica o mare parte din populatia activa a lumii care a inceput sa actioneze pentru a se proteja. Aceasta in timp ce liderii lumii incearca sa mentina un anume mod de viata si de activitate, asemeni dinozaurilor care incearca sa opreasca, dupa ce a cazut asteroidul, cataclismul.
 
Nu poti opri cataclismul, dar poti sa te adaptezi. Si cred ca asta face generatia aceea pierduta. Fac o impartire empirica, pentru ca generatia in cauza este compusa din foarte tineri dar si din persoane in varsta, din cele mai variate tari si cu meserii diverse. Unii dintre ei s-au irosit in economii comuniste si altii au edificat capitalismul, ca sa ma joc un pic cu cuvintele, dar sunt oameni care cunosc conceptul “easy money” numai teoretic. Au fost, in schimb, corecti si creativi si au fabricat, de exemplu, automobile, oricum s-or fi numit ele, Dacia sau Chevrolet.
 
Acum ansamblul economic si politic este pe cale sa piarda suportul generatiei in cauza, daca lucrurile vor evolua inspre mai rau, pentru ca programele anticriza ignora atat discernamantul cetatenilor, cat si nevoile lor. Criza nu este numai o problema de cerere agregata sau de evolutie a PIB si mi se pare mult mai firesc sa apreciez ca reculul pietelor reprezinta, pur si simplu, un efect al actiunii mainii invizibile a batranului Adam Smith.
 
Generatia mea este pierduta din doua puncte de vedere: o data pentru ca multi si-ar putea descoperi niste valente mult mai cumpatate – de exemplu case cu suprafete rezonabile sau masini cu capacitate cilindrica redusa, ceea ce s-ar traduce printr-o contractie inelastica a consumului.
 
A doua oara pentru ca ar putea aparea mutatii, efecte neasteptate generate de masuri neasteptate.
 
De exemplu ceea ce un jurnalist indian a denumit “buy a house, get a visa”, conceptul fiind rapid imbratisat si preluat chiar si de nume mari, precum Thomas Friedman; in esenta este vorba de doua milioane de indieni, chinezi si coreeni, care ar primi vize pentru Statele Unite, cumparand, in schimb, locuintele “subprime”. Efectul venirii lor ar fi extraordinar, pentru ca ar lucra 18 ore pe zi, ar relansa piata ipotecara, ar crea noi companii si venituri suplimentare la buget. Suna a thriller politico-economic? Dar cum suna scheme piramidale pe Wall Street sau prabusirea Lehman sau nationalizarea Fortis?
 
Care ar fi, in schimb, efectele in plan social ale unei astfel de masuri care este cat se poate de justificata din punct de vedere economic?
 
Curios, la un moment dat, cand conceptul BRIC era pe val iar economia mondiala traia vremuri faste, aceeasi clasa de mijloc in devenire din China, India sau Rusia era vazuta drept salvatoarea imbatranitei lumi occidentale, sange proaspat in sistemul mondial consumist.
 
Pentru ca tot i-am pomenit pe Friedman, dar si pe indieni, sa luam lumea aceea plata de care povestesc legendele asiatice si cartea jurnalistului american, dar sa presupunem ca a devenit, din rotunda si neteda, un inel. Criza a retezat o bucata zdravana din disc. Ce facem? incercam sa umplem golul varsand in el prezentul si viitorul nostru sau ne adaptam la noua forma a lumii?