Departamentul pentru Energie: Băsescu nu a luat în calcul date esențiale atunci când a sesizat CC
Departamentul pentru Energie susține că a respectat toate procedurile în relația cu Comisia Europeană la modificarea legislației privind producția de energie regenerabilă, și arată că președintele Traian Băsescu nu a luat în calcul "date esențiale ale procesului de comunicare cu CE".
“Departamentul pentru Energie reiterează faptul că au fost respectate toate procedurile în relația cu Comisia Europeană”, potrivit unui comunicat al instituției.
Președintele Traian Băsescu a sesizat, miercuri, Curtea Constituțională, cu privire la ordonanța de urgență (OUG) 57 din 2013 privind producerea energiei din surse regenerabile, arătând că, în opinia Comisiei Europene, procedura de notificare și pre-notificare nu a fost respectată, fapt ce poate atrage declanșarea unei proceduri de infringement împotriva României.
Ordonanța de urgență prevede că producătorii de energie regenerabilă vor primi panâ în 2017 doar o parte din certificatele verzi, restul urmând să fie acordate eșalonat din 2018. Companiile din domeniu susțin că aceste reglementări vor duce la retragerea unor investiții de peste 3 miliarde de euro în unități de producție a energiei din surse regenerabile în România.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro