Home Actualitate Deficitul comercial a scăzut în primele...
Actualitate

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni la 2,1 miliarde euro, după reducerea importurilor

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni cu 6,53 miliarde lei (1,48 miliarde euro) față de aceeași perioadă a anului trecut, la 9,54 miliarde lei (2,18 miliarde euro), ca urmare a creșterii exporturilor și reducerii importurilor, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică (INS).

Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni la 2,1 miliarde euro, după reducerea importurilor
Deficitul comercial a scăzut în primele cinci luni la 2,1 miliarde euro, după reducerea importurilor · Foto: Business Magazin

 Exporturile FOB au fost de 86,28 miliarde lei (19,68 miliarde euro), iar importurile CIF au fost de 95,83 miliarde lei (21,87 miliarde euro).

Comparativ cu primele cinci luni din 2012, exporturile au crescut cu 6% în lei și cu 5,7% în euro, în timp ce importurile au scăzut cu 1,7% în lei, respectiv cu 1,9% în euro, se arată într-un comunicat al INS.

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 60,68 miliarde lei (13,87 miliarde euro) la expedieri și de 73,54 miliarde lei (16,81 miliarde euro) la introduceri, reprezentând 70,5% din exporturi și 76,9% din importuri.

În luna mai exporturile FOB au însumat 17,48 miliarde lei (4,02 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 19,64 miliarde lei (4,52 miliarde euro), ducând la înjumătățirea deficitului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună