Decizie majoră. Primăria Capitalei a decis transferul mai multor servicii publice către noile companii municipale
Consiliul General al Municipiului București a aprobat, miercuri, delegarea unor servicii de la PMB către companiile municipale. Înainte de ședință, PMB a retras anexele privind patrimoniul insitituțiilor de la care se vor delega serviciile, asfel încât proiectele să fie votate cu majoritate simplă.
Proiectele privind delegarea serviciilor de la mai multe instituții ale PMB către noile companii municipale aveau nevoie de două treimi din voturile consilierilor CGMB, pentru că prevedeau și preluarea patrimoniului de la PMB. Primăria a decis însă scoaterea acestor anexe din proiecte, astfel încât delegarea serviciilor a fost votată și aprobată cu majoritate simplă.
În consecință, CGMB a aprobat delegarea următoaelor servicii, astfel:
Delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului public de administrare a parcajelor aparținând domeniului public și/sau domeniului privat al municipiului București către Compania Municipală Parking S.A.
Delegarea gestiunii activităților privind organizarea și optimizarea circulației rutiere și pietonale, instalarea, întreținerea și funcționarea sistemelor de semnalizare și dirijare a circulației către Compania Municipală Managementul Traficului S.A.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro