Home Actualitate Decizie fără precedent luată în Uniunea...
Actualitate

Decizie fără precedent luată în Uniunea Europeană! Cum va trata Spania COVID-19 de acum încolo

Spania va trata o infecție cu coronavirus ca pe o boală normală asemănătoare gripei, începând de luni, informează agenția DPA, citată de Agerpres. Persoanele care se infectează cu coronavirus și dezvoltă doar simptome ușoare sau sunt asimptomatice pot continua să…

Decizie fără precedent luată în Uniunea Europeană! Cum va trata Spania COVID-19 de acum încolo
Decizie fără precedent luată în Uniunea Europeană! Cum va trata Spania COVID-19 de acum încolo · Foto: Business Magazin

Spania va trata o infecție cu coronavirus ca pe o boală normală asemănătoare gripei, începând de luni, informează agenția DPA, citată de Agerpres.

Persoanele care se infectează cu coronavirus și dezvoltă doar simptome ușoare sau sunt asimptomatice pot continua să ducă o viață normală. Nici efectuarea unui test, nici izolarea la domiciliu nu mai sunt obligatorii.

Doar persoanele expuse riscului vor continua să fie vizate de cerințele anterioare. Printre acestea se numără cele cu vârsta de peste 60 de ani și cele imunodeficiente, precum femeile însărcinate și personalul sanitar.

Aceasta înseamnă că singura măsură rămasă pentru stoparea răspândirii coronavirusului în majoritatea regiunilor este purtarea obligatorie a măștilor de protecție în spațiile publice închise, precum și în mijloacele de transport în comun, inclusiv în avioane.

În Galicia, sunt în continuare în vigoare prezentarea dovezii vaccinării, a testării negative sau a recuperării după COVID-19 la intrarea în spitale și în cămine de bătrâni, la fel ca și limitarea numărului de persoane aflate la o masă în restaurante. Dar chiar și la aceste restricții urmează să se renunțe pe 9 aprilie, scrie stirileprotv.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună