Decizia oamenilor de afaceri, sătui de promisiunile autorităților legate de Autostrada Transilvania
Oamenii de afaceri din Bihor vor porni într-un marș pentru realizarea Autostrăzii Transilvania.
Afaceriștii spun că lipsa drumurilor sperie investitorii și că au pierderi imense din cauza infrastructurii.
Pe 28 octombrie, la ora 10:00, sătui de faptul că la Autostrada Transilvania „nu s-a excavat nicio roabă” de ani de zile, oamenii de afaceri din Federația Patronilor Bihor și Partidul Popular Maghiar din Transilvania, sub înaltul patronaj al Uniunii Naționale a Patronatului Român, organizează un miting pe biciclete la care se anticipează că vor participa peste 100 de amatori ai mersului pe bicicletă, scrie bihon.ro.
Vasile Fonoage, președintele Comisiei Transporturi a UNPR, spune că plecarea va fi la ora 10:00, din Parcul Traian, și va avea ca punct terminus pasajul de trecere dintre comunele Cetariu și Sălard.