Deci se poate
Promovarea insolita a unui alt personaj monden (Honorius Prigoana) pe listele electorale ale PD-L a starnit in randul democrat-liberalilor mugurii unei dezbateri de tipul celor pe care Vasile Dancu si Ioan Rus le incercau in PSD imediat dupa pierderea alegerilor din 2004.
Numai ca, in varianta PD-L, grupul intelectualilor s-a redus la
o singura persoana, europarlamentarul Cristian Preda, sprijinit pe
jumatate de Sever Voinescu si foarte evaziv de alte voci critice
din partid, cointeresate sa produca putina agitatie tocmai in
perioada cand se pregateste convocarea congresului
partidului.
Desi nu a primit foarte mult sprijin din partea colegilor din PD-L,
Preda a fost masiv promovat de presa, pe de o parte din lipsa de
alte subiecte, dar pe de alta parte pentru ca ar fi pentru prima
data cand din interiorul unei formatiuni atat de disciplinate
precum s-a dovedit PD-L a cedat o supapa de presiune. Discutia lui
Preda despre pericolul oligarhizarii partidului prin promovarea de
personaje strict pe criterii financiare (referire directa la
propunerea lui Honorius Prigoana drept candidat la Camera
Deputatilor) a fost umbrita de ricoseurile pe care criticile sale
le-au trimis spre zona ministrului Elena Udrea, care, potrivit lui
Preda, a urcat si ea in viata politica dupa ce a aparut in paginile
revistelor de vedete.
Avand in vedere ca distributia scenetei critice din PD-L a cuprins
doar personaje care nu se aflau in partid inainte de fuziunea cu
factiunea rebela din PNL-ul condus de Calin Popescu-Tariceanu, se
poate presupune ca, inconstient sau nu, s-a declansat deja primul
atac la baioneta intre cele doua tabere ale partidului (vechea
garda PD-ista si nou-venitii din fostul PLD) in vederea viitorului
congres, la care – in afara de functia lui Emil Boc, aproape
imposibil de detronat – toate celelalte sunt disponibile pentru
lupta si/sau negociere.
Ramane insa de vazut daca, pana la acel moment, din toata
dezbaterea va mai ramane in picioare o platforma pe care una dintre
tabere sa o poata folosi pentru a-si legitima pretentiile asupra
partidului ajuns, strict prin intermediul presedintelui Traian
Basescu, vioara intai a guvernarii.
Pe scurt:
- POLITICA
Urechean se intoarce. Coalitia majoritara liberal-democrata din legislativul de la Chisinau a refuzat sa voteze pentru includerea liderului comunist Vladimir Voronin in componenta delegatiei Republicii Moldova la Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. In replica, fractiunea comunista si-a retras si ceilalti membri din delegatie si a anuntat ca se va plange la Consiliul Europei. In 2005, comunistii au refuzat sa-l includa pe liderul Aliantei Moldova Noastra, Serafim Urechean, in componenta aceleiasi delegatii. Acum, in functia de sef al delegatiei Republicii Moldova la APCE a fost aleasa Ana Gutu, deputat din partea PL, iar in calitate de membri au fost votati Marian Lupu (din partea PD), Vitalie Nagacevschi (din partea PLDM) si Serafim Urechean (din partea AMN).
- SERVICII SECRETE
Tineti legatura. Presedintele Barack Obama a anuntat reforme in sistemul serviciilor de informatii si in securitatea aeroporturilor, subliniind ca tentativa Al-Qaeda de a arunca in aer de Craciun un avion a fost facilitata de incapacitatea SUA de a face legaturi intre informatiile deja detinute. “Ca presedinte, am raspunderea solemna sa protejez natiunea noastra. Cand sistemul esueaza, in cele din urma mie imi revine responsabilitatea”, a afirmat Obama. El a identificat mai multe deficiente in sistemul serviciilor de informatii si a ordonat patru directii de reforma. In ziua de Craciun, nigerianul Umar Faruk Abdulmutallab a reusit sa se imbarce la Amsterdam la bordul unui avion Northwest Airlines, cu toate ca avea explozibili asupra sa, iar numele sau figura pe lista extinsa a celor aproximativ 500.000 de persoane cu potential de risc.