De vină suntem noi că-i lăsăm să ne conducă, pentru că stăm pe margine, râdem și comentăm!

OPINIE DANA CIRIPERU, REDACTOR-ȘEF ADJUNCT ZF

Prestația ministrului de finanțe din întâlnirea în trei cu Victor Ponta și Traian Băsescu pe tema reducerii CAS cu 5% este departe de a fi un exemplu pentru orice tânăr. Victimă sau nu a unui circ cu care Traian Băsescu și Victor Ponta sunt obișnuiți, Ioana Petrescu avea datoria să fie pregătită. Este ministrul de finanțe al unei țări cu 20 mil. locuitori, cu 4,3 mil. salariați, cu 700.000 de companii, cu 130.000 de tineri antreprenori (sub 30 de ani) care așteaptă de la ea mai mult decât ce s-a văzut luni-seară la Cotroceni.

Într-o discuție recentă cu un antreprenor român, cu afaceri de 100 de milioane de euro și aproape 1.000 de angajați, acesta îmi spunea că în doi ani va ajunge la peste 130 mil. euro. Cum faceți asta pe o piață care scade? În acel moment, extrem de sigur pe el, mi-a vorbit timp de zece minute despre planul său de business pentru următorii doi ani: de unde vine creșterea, de unde ia cotă de piață, unde e produsul său la raft și unde ar trebui să fie, în ce județ vânzările sale merg mai slab și cum va proceda să le crească. Nu avea o hârtie, nu-i șoptea nimeni nici că sunt 1.300 de magazine în comerțul modern și alte 70.000 de chioșcuri, nici că șomajul în Mehedinți este de 10% sau că în Botoșani o mână de companii duc în spate un județ cu 400.000 de locuitori. Știa aceste informații. Lucra cu ele. Și nu a terminat Harvardul și nici o facultate cu profil economic. A terminat medicina și a învățat cum stă treaba cu antreprenoriatul pentru că i-a păsat. Pentru că, aruncat în business la 25 de ani, nu a vrut să se facă de râs. Pentru antreprenorul român, toate acele informații făceau parte din planul său de business. El știe deja ce impact ar avea reducerea CAS pentru afacerea sa. A calculat și unde ar fi compania pe care o conduce dacă TVA la produsele alimentare ar fi de 9%. Știe și că obiectivul de vânzări de 130 mil. euro poate fi atins. În urmă cu cinci ani își propunea să ajungă la 100 de milioane de euro. Și a ajuns. Până acum nu am văzut nicio ambiție din partea guvernelor legată de atingerea unei performanțe economice. O ambiție pentru România ar putea fi o țintă de creștere economică de 5% timp de un deceniu, și nu ar trebui să ne mulțumim și să ne facem titluri de glorie din creșteri de 1-3% pe an.

Numele antreprenorului e mai puțin important, pentru că la fel ca el sunt mii de oameni de afaceri cu companii de 100, de 10 sau de un milion de euro. Toți se ghidează după un plan, în realizarea căruia se implică, un plan cu obiective însoțit de măsuri pentru a ajunge acolo.

Pentru cei pe care îi lăsăm să ne conducă însă scenariul de mai sus pare desprins dintr-o altă realitate. Pentru guvern, cifrele-cheie din spatele oricărei decizii cu impact economic lipsesc. Și nimeni nu este tras la răspundere. Scena politică este un circ. Și nu este de ieri, de azi, este o realitate pe care nimeni nu o sancționează. Mă întreb ce ar face un antreprenor dacă un executiv pe care îl plătește să-i conducă businessul s-ar prezenta la întâlnirile de buget fără nicio cifră sau plan concret de acțiune.

„Măsura CAS este extraordinar de bună și pentru mediul de afaceri, și pentru angajatori. O susțin din tot sufletul“, i-a răspuns Ioana Petrescu președintelui Băsescu la una dintre întrebările privind impactul reducerii CAS în atingerea țintelor bugetare.

În locul susținerii din tot sufletul, poate ar fi fost mai bun un argument privind numărul estimat de locuri de muncă ce ar putea ieși din zona economiei negre, un altul legat de scoaterea din zona evaziunii a unu, două, trei miliarde de euro și măsurile cu care s-ar putea ajunge aici, dar nu. Politicienii de la București, și din păcate se vede că și cei mai tineri învață repede deprinderile unei „școli“ dezastruoase, s-au obișnuit să ne pună pe masă doar declarații, cancanuri, șicane. Trăim conduși de o clasă politică pentru care „piața muncii la negru este foarte mare“ (dar nu avem date cât de mare), pentru care „reducerea cu 5 puncte procentuale va avea un efect benefic asupra firmelor și le va stimula să angajeze cu acte“ (dar nu măsurăm în cifre efectul benefic și nici numărul de angajați cu acte), o clasă politică care știe, așa cum spunea Ponta în discuția de luni seara de la Cotroceni, că „țara se descurcă“.

Cum am ajuns aici? Cum am ajuns să asistăm la cel mai prost scenariu de film văzut vreodată într-o țară cu locuitori cum sunt cei din Sălaj sau Mehedinți, care nu și-au permis să cumpere nicio mașină nouă în primele șase luni (o mașină de 10.000 de euro ar fi adus statului 2.000 de euro), o țară în care asistența socială a fost ridicată la rang de industrie, o țară în care au murit peste 100.000 de companii, o țară în care 325.000 de liceeni nu au luat bacalaureatul în ultimii patru ani, o țară în care aceiași tineri nu mai găsesc modele?

Trăim prost pentru că ne conduc, dar mai ales pentru că rămânem fără reacție, pentru că nu-i sancționăm, pentru că ne-am obișnuit să  comentăm pe la colț de stradă sau în cadru amical, pentru că ne piere vocea când ar trebui să le cerem socoteală. Iar circul, indiferența și incompetența sunt la putere.