Home Actualitate De unde vin produsele din magazinele Kau...
Actualitate

De unde vin produsele din magazinele Kaufland și ce decizie istorică a luat compania în legatură cu magazinele din România

În urma extinderii programului de stimulare a producției interne lansat în 2017 de Kaufland, retailerul anunță că, de astăzi, carnea de porc de la Raftul Românesc provine de la porci nu doar crescuți, ci și născuți în România, devenind primul…

De unde vin produsele din magazinele Kaufland și ce decizie istorică a luat compania în legatură cu magazinele din România
De unde vin produsele din magazinele Kaufland și ce decizie istorică a luat compania în legatură cu magazinele din România · Foto: Business Magazin

În urma extinderii programului de stimulare a producției interne lansat în 2017 de Kaufland, retailerul anunță că, de astăzi, carnea de porc de la Raftul Românesc provine de la porci nu doar crescuți, ci și născuți în România, devenind primul lanț de magazine care adoptă această măsură.

„România are nevoie de investiții în agricultură, ca să se dezvolte, iar noi lansăm un model ce sperăm să fie susținut de toată piața, nu doar de noi. Obiectivul nostru este să avem 100% carne de porc românească în magazine. Vom continua să investim în dezvoltarea producției interne de porci, cu scopul de a oferi carne proaspătă numai de la porci care s-au născut în România”, declară Valer Hancaș, director comunicare și corporate affairs Kaufland România.

În prezent, în toate magazinele Kaufland, carnea livrată provine de la peste 5.000 de porci născuți și crescuți în plan local, anunță compania. Demersul, început în urmă cu 3 ani, vine ca răspuns la faptul că 60% din carnea de porc din România provenea din import. „Creșterea producției interne aduce beneficii economiei și agriculturii românești, ce nu va mai depinde de importuri, aspect cu atât mai important în această perioadă. […] În plus, datorită faptului că sunt născuți și crescuți în România, se elimină nevoia de transport a purceilor, factor de stres cu impact asupra calității cărnii”, spun reprezentanții Kaufland.

Odată cu acest demers, compania lanseză și un nou program agricol prin care sprijină fermierii să adere la standarde superioare de creștere a animalelor, prin implementarea, în ferme, a unui model de dezvoltare a agriculturii și bunăstării animalelor în lanțul de aprovizionare cu carne de porc, structurat pe patru paliere: Colaborarea directă cu fermierii; introducerea unor standarde mai ridicate de bunăstare a animalelor; introducerea unui sistem de hrană, cu cereale 100% românești, analizate periodic; introducerea unui sistem de audit de siguranță și calitate pentru ferme, hrana porcilor, precum și de monitorizare a sănătății porcilor.

Noul program cuprinde momentan șapte ferme de porci din țară, grupate în Cooperativa Agricolă Siliștea Producție Suine, ce furnizează carne proaspătă de porc în magazinele Kaufland România, în volum de peste 2.000 de porci pe săptămână. Obiectivul Kaufland este ca în următorii ani, toată carnea de porc din rețea să provină din astfel de ferme ce vor livra porci născuți și crescuți în România, la standarde ridicate. Reprezentanții Kaufland spun că spațiile de creștere au fost dotate și cu jucării din lemn pentru porci, „care îi ajută să fie mai relaxați și, în consecință, mai sănătoși”. 
Pe viitor, reprezentanții companiei speră să coopteze în program și alți fermieri.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună