De ținut minte. Cifrele săptămânii
10,09 mil. - numărul de ovine și caprine la finele lui 2012, cu 3,4% mai mare decât la sfârșitul lui 2011, ceea ce situează România pe al patrulea loc în UE, după Marea Britanie, Spania și Grecia
1.460
numărul de firme care au intrat în incapacitate de plată în luna aprilie, în timp ce de la începutul anului au fost înregistrate aproape 6.000 de dosare de insolvență, cu 5,4% mai multe decât în aceeași perioadă din 2012, potrivit ONRC
1,94 mil. lei
valoarea primelor subscrise în primul trimestru la nivelul celor 22 de companii membre UNSAR, cu 2% peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut
26 mld. lei
valoarea sumelor retrase în perioada ianuarie-martie de pe carduri de către clienții băncilor, în timp ce plățile efectuate la POS-urile instalate la comercianți au însumat 4,3 miliarde de lei, potrivit BNR
10.500
numărul estimat al beneficiarilor de măsuri de protecție socială ca urmare a disponibilizărilor colective din companii de stat în perioada 2013-2018, conform Comisiei pentru Muncă din Senat
-0,1%
inflația lunară în zona euro în luna aprilie, corespunzător unei inflații anuale de 1,2%, față de 1,7% în luna martie, în timp ce în UE, inflația lunară în aprilie a fost 0%, determinând o inflație anuală de 1,4%, față de 1,9% în martie
211 mil. euro
valoarea investițiilor străine directe în T1, cu 41% mai mică decât în aceeași perioadă a anului trecut
