Home Panorama De lemn modern
Panorama

De lemn modern

Lemnul este un material de construcție cât se poate de actual, țin s-o demonstreze diverse proiecte de clădiri rezidențiale și publice, acest material fiind ales din ce în ce mai des datorită impactului său redus asupra mediului prin comparație cu…

De lemn modern
De lemn modern · Foto: Business Magazin

Lemnul este un material de construcție cât se poate de actual, țin s-o demonstreze diverse proiecte de clădiri rezidențiale și publice, acest material fiind ales din ce în ce mai des datorită impactului său redus asupra mediului prin comparație cu betonul sau oțelul. Printre cele mai spectaculoase clădiri din lemn, ce urmează a fi date în folosință, se numără, conform Dezeen, cea mai înaltă construcție de acest fel, un bloc de locuințe de 100 de metri, ce va face parte dintr-un complex cu apartamente, cu spații de cazare pentru studenții și spații comerciale în orașul Winterthur din Elveția și va fi inaugurat în 2026. Alt exemplu îl reprezintă un proiect de la Toronto, din Canada, tot rezidențial, Timber House, cu fațada plină de plante. Și în Islanda se află în construcție o clădire înaltă din lemn, cu spații mixte, Living Landscape, gândită să ocupe o parte din spațiul unei foste gropi de gunoi. Un alt turn de lemn, cu centură verde la fiecare etaj, urmează să fie construit la Milano, lângă clădirea de birouri Pirellino, care va fi reabilitată, cele două urmând a fi legate între ele de un pasaj de sticlă multietajat. Pe listă se află și o clădire a Universității Tilburg din Țările de Jos, realizată pe o structură de lemn și gândită să poată fi demontată, iar elementele demontate să fie reciclabile. Există chiar și un proiect în domeniul sportului, un stadion de lemn proiectat de către firma de arhitectură Zaha Hadid Architects pentru echipa de fotbal Forest Green Rovers din Nailsworth, Anglia. Stadionul va avea o capacitate de 5000 de locuri și va folosi energie doar din surse regenerabile.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună