De la lume adunate

Întotdeauna când avem probleme cu sensurile unui cuvânt facem apel la un dicționar. De regulă, la un dicționar explicativ, ceva mai rar la dicționare specializate (de exemplu, dicționare de argou sau dicționare orientate spre lexicul specific al unei discipline). În cazul nostru particular, “referința supremă” a limbii române este marele DEX (Dicționarul Explicativ al Limbii Române), pe care nu l-am mai scos de ani de zile de pe raft – nu pentru că n-am avut nevoie de el, ci pentru că e mai la îndemână la DEXonline. Fără îndoială că dicționarele urmează drumul enciclopediilor și iau calea web-ului, așa că în locul unui util exercițiu de ridicat greutăți, putem consulta autoritatea lexicală chiar și de pe telefonul mobil.

Chestiunea autorității unei resurse este însă destul de alunecoasă. Am fost de câteva ori trimis la DEX pentru că am folosit cuvinte care nu apăreau în dicționar sau sensul în care le-am folosit nu era consemnat. De exemplu, folosesc cuvântul “sit” (în sensul de “amplasament”), chiar dacă nu apare în DEX (dar apare în alte dicționare, cu sensul “peisaj”), sau am folosit “locație” ca sinonim pentru “poziție” înainte ca ediția DEX din 2009 să consemneze acest înțeles. Scriam “maus” cu mulți ani înainte ca DEX să-l consemneze. Ceea ce mulți nu acceptă este că un dicționar nu este decât un instantaneu al lexicului unei limbi care trăiește, care se îmbogățește și se transformă. Inevitabil există un decalaj între ce se vorbește sau se scrie și cuvintele din dicționar. Așa că niciun dicționar nu se poate pretinde “referința supremă” a lexicului unei limbi, indiferent de câtă autoritate se bucură.

Singura abordare la îndemână pentru a reduce decalajul este să facem dicționarul la fel de viu ca și limba. Desigur, asta ar însemna să se renunțe la noțiunea de ediție și să se consemneze cuvinte, sensuri și expresii de îndată ce ele apar. Iar cei mai abilitați să facă treaba asta sunt vorbitorii limbii, indiferent de calificarea lor. Procedeul se cheamă “crowdsourcing” și s-a dovedit în multe rânduri eficient. Este deci semnificativ faptul că prestigiosul dicționar englez Collins s-a hotărât să apeleze la “înțelepciunea mulțimilor” pentru a se menține cât mai sincron cu limba vie și, totodată, cu noile mode. Oricine poate sugera noi intrări și poate să comenteze sugestiile altor utilizatori, însă până la urmă un redactor va decide asupra publicării.

Desigur, se poate obiecta la declarația lui Jeremy Butterfield, redactorul-șef al Collins Dictionaries, care spunea cu ocazia lansării serviciului online Living Dictionary: “Acesta este un concept cu totul nou, care va asigura contactul dintre cei care compilează dicționarele și utilizatorii lor”. Mai există dicționare create prin contribuții voluntare, iar primul care ne vine în minte este Wiktionary (proiect înrudit cu Wikipedia). Mai interesant este însă cazul UrbanDictionary.com, care are o lozincă semnificativă: “Define your world” (definește-ți lumea – joc de cuvinte bazat pe asemănarea dintre “world” și “word”). Într-adevăr, Urban Dictionary consemnează 6,7 milioane de definiții, dar nu neapărat la modul serios. De multe ori e vorba de sensuri ascunse (sau argotice) ale unor cuvinte altfel comune. De exemplu, “algebra” este o formă malignă de magie pe care doar cele mai bune vrăjitoare o pot stăpâni, deci sensul este “greu de înțeles”. Nu este totuși amuzament pur, pentru că mulți vorbitori nativi de limbă engleză recurg la acest dicționar, mai ales când este vorba de slang sau de argouri mai noi (de exemplu, cel al hackerilor).

The Guardian a dedicat câteva articole inițiativei lansate de Collins și, bineînțeles, s-a jucat cu o mulțime de cuvinte adăugate de public (și probabil înțelese de toți englezii, deși nu sunt în dicționare). Merită oare să fie consemnat “Henmania”, adică faima (destul de efemeră) de care s-a bucurat tenismanul Tim Henman după câteva victorii la Wimbledon? Unii sunt pentru, alții aduc argumente împo-trivă. Însă, spre deosebire de Wikipedia, aici nu domnește democrația. Deborah Cameron, profesoară la Oxford, pare să fie de acord și menționează că de fapt nici nu e o tehnică nouă. În 1879 autorii unui dicționar care va se va numi Oxford English apelau la voluntari care să citească volume mari de text pentru a depista cuvinte sau sensuri noi. Iar dacă Oxford English a apelat la crowdsourcing, de ce n-ar face-o Collins când are web-ul la dispoziție? De fapt, e vorba de supraviețuire. Wikipedia a pus enciclopediile într-o situație dificilă, iar Collins simte că șansa dicționarelor de a rezista este de a-i prelua metodele.